VREI SĂ MERGI GRATIS LA UNTOLD ȘI NEVERSEA? Iată ce trebuie să faci

Joi, 24 Mai 2018
1442
Organizatorii Untold și Neversea lansează astăzi a patra ediție a campaniei de donare de sânge – Blood Network.
De la o ediție la alta, campania Blood Network, inițiată de organizatorii festivalurilor Untold și Neversea se dezvoltă puternic, atât în privința numărului de oameni care donează sânge în centrele fixe cât și la caravanele mobile Blood Network.


Derulată împreună cu Institutul Național de Transfuzii Sanguine, campania 2018 se desfășoară în perioada 29 mai - 29 iunie în toate centrele de transfuzii din țară. De asemenea, festivalierii vor putea dona și la caravanele mobile, de aceasta dată, din șase orașe ale țării: Cluj-Napoca, București, Iași, Timișoara, Brașov și Constanța. Toți cei care vor dona la caravanele mobile, între orele 8 și 14, vor primi un bilet gratuit de o zi la Untold sau Neversea. 


Pe 26 și 27 mai, caravana se va afla la Cluj Napoca, pe bulevardul Eroilor, pe 2 și 3 iunie, la Brașov, în Aula Universității Transilvania, pe 9, 10 iunie, la Iași, la Palatul Culturii, dar și la Timișoara, în parcarea facultății de Politehnică, pe 16 și 17 iunie, la București, în parcul Herăstrău, intrarea Charles de Gaulle, iar pe 23 și 24 iunie, la Constanța, în Piața Ovidiu.


În acest an, mecanismul este următorul: cine donează sânge la caravana mobilă și se înscrie în baza de date Și Eu Donez (reteaua.sieudonez.ro) primește un bilet gratuit de o zi la UNTOLD sau la NEVERSEA. Toți cei care donează sânge la centrele de transfuzii din întreaga țară și intră în rețeaua "Și Eu Donez", vor primi reducere la abonamente pentru festivalurile UNTOLD sau NEVERSEA.


Festivalierii care donează la unul dintre Centrele de Transfuzii din țară trebuie să acceseze, în funcție de festivalul la care vor să ajungă, site-ul untold.com sau neversea.com, secțiunea Blood Network, unde trebuie să completeze formularul solicitat și să atașeze o poză cu adeverința de donator. Mai apoi vor primi pe adresa de mail un cod cu care vor putea achiziționa abonamentele cu reducere. La Untold, vor avea prețul special de 499 de lei plus taxe, față de 650 lei al abonamentului, iar, la Neversea, vor plăti doar 399 lei plus taxe, față de 550 lei plus taxe, prețul abonamentului întreg.


"În fiecare an ne dorim ca această campanie să se dezvolte în cât mai multe orașe din România. Dacă în anii trecuți aveam caravanele mobile de donare de sânge în patru orașe din țară, în acest an campania a crescut cu încă două orașe: Iași și Brașov. Pentru anul viitor ne gândim să mai adăugăm în listă și alte orașe și de ce nu, să mergem cu această campanie și peste hotare", a declarat Edy Chereji, director de Marketing și Comunicare Untold și Neversea.


În acest moment, rețeaua donatorilor benevoli de sânge de pe platforma Și eu Donez înseamnă 5.200 de membri.



Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.2641 secunde