Vrei să îți reabilitezi termic apartamentul și nu ai bani? Iată cele mai bune soluții

823
2
Vrei să îți reabilitezi termic apartamentul și nu ai bani? Iată cele mai bune soluții - catiicosta1-1434549774.jpg

Articole de la același autor

Costuri mai mici la încălzire, variații de temperatură reduse între anotimpuri și menținerea unei temperaturi ideale pe timpul verii. Acestea sunt motivele pentru care proprietarii de apartamente din Constanța aleg să își izoleze locuințele. Specialiștii atrag însă, atenția asupra faptului că multe dintre lucrări sunt făcute de "mântuială" și că, în acest fel, proprietarii nu doar că nu au locuințele bine izolate, ci ies în pagubă.

Deși o izolație eficientă asigură cel puțin un câștig de 10% la costurile de energie termică, potrivit specialiștilor, multe dintre lucrările executate la blocurile de apartamente din Constanța sunt de mântuială.

"Reabilitarea din punct de vedere energetic a blocurilor este o soluție la care apelează tot mai mult și constănțenii. Din păcate, dacă la celelalte lucrări de întreținere și reparații care vizează imobilele, toți locatarii trebuie să participe la plată, de această dată, asociațiile de locatari sau chiar proprietari în mod individual, au ales să lucreze pe cont propriu.

Ori, când vorbim de reabilitare termică și de reducerea costurilor, trebuie să ne raportăm la calitate. Concret, pentru

a-și atinge scopul, o izolație eficientă trebuie să aibă minim 7 cm grosime și tencuiala de deasupra să fie corect executată. Un alt criteriu este ca pereții să nu înghețe, iar vara, la temperaturi ridicate, proprietarii să aibă un climat ambiental plăcut. Din păcate, majoritatea lucrărilor executate până în prezent nu se ridică la aceste standarde de calitate", a precizat Vasile Hârsescu, vicepre-ședintele pe probleme tehnice al Uniunii Asociațiilor de proprietari Constanța.

Ce costuri implică reabilitarea

În funcție de câți pereți exteriori are apartamentul, metrul pătrat se poate negocia cu firma care se ocupă de anveloparea blocului. Astfel, sunt firme la care costurile se încadrează între 60 de lei mp pentru polistiren de 5 cm și ajung la 70 de lei mp pentru cel de 8 cm sau 85 de lei pentru cel de 10 cm. În aceștia bani, firma vine și cu adeziv, plasă, dibluri și terasit.

Pentru proprietarii și asociațiile de proprietari care nu pot achita cu banii în mână lucrările de reabilitare există varianta creditului bancar.

Creditele beneficiază de garanție guvernamentală în proporție de 100%, prin intermediul Fondului Național de Garantare, iar dobânda este subvenționată integral de stat prin Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului (MDRT). Perioada de creditare este de maximum cinci ani, iar valoarea împrumutului este de maximum 90% din totalul cheltuielilor prevăzute în devizul general. Proprietarii trebuie să plătească din buzunar doar 10% din valoarea totală.

Scutiri de la impozit

Proprietarii apartamentelor din blocurile de locuințe și ai imobilelor care au executat lucrări de intervenție pe cheltuiala proprie beneficiază, în condițiile legii, de scutire de la plata impozitului aferent locuinței pe o perioadă de minimum 7 ani, pe baza auditului energetic prin care se certifică realizarea lucrărilor de reabilitare termică. Cu alte cuvinte, proprietarii care vor să fie scutiți de la plata impozitului, trebuie să facă dovada reabilitării cu facturi și chitanțe și să obțină un certificat energetic.

Comentează știrea

Tavi
18 iunie 2015
Munca la domiciliu

Daca ai nemultumiri, poti declansa ACUM schimbarea, pentru ca viitorul tau sa fie altul. Succesul garantat se ascunde in ambitia noastra a fiecaruia dintre noi de a NU renunta. S-ar putea ca la batrinete sa trebuiasca sa muncesti daca nu faci ceva in PLUS acum. Oferim curs GRATUIT. Cautam colaboratori part-time care vor sa cistige bani in timpul liber, intr-un proiect unic la nivel mondial. Mai multe detalii trimiteti mesaj "PROIECT" la adresa de email: [email protected]

Razvan
2 ianuarie 2016
certificat energetic Constanta si Tulcea

Certificatul energetic pentru Constanta si Tulcea se poate elibera in mai putin de 24h de specialistii nostri de la www.avizez.com si www.avizez.ro care va ajuta sa va faceti o idee despre consumul energetic al apartamentului sau casei dvs. Astfel puteti sa stiti daca merita reabilitarea energetica sau nu, de exemplu daca obtineti deja clasa A nu este nevoie sa faceti nicio imbunatatire a anvelopei. Daca insa doriti sa apelati pentru termoviziune sau termografie in constructii deoarece confortul interior este afectat atunci va putem oferi acest serviciu gratuit daca solicitati un certificat energetic in Constanta si Tulcea.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5042 secunde