Vrei card de cumpărături? Iată care sunt avantajele și dezavantajele acestor carduri

715
Vrei card de cumpărături? Iată care sunt avantajele și dezavantajele acestor carduri - platacucardulshutterstock-1482146833.jpg

Articole de la același autor

Dacă știi să-l folosești, cardul de credit este un produs foarte avantajos. Acesta mai este denumit si "card de cumpărături" fiindcă este destinat plăților direct la comercianți (online sau direct in magazin).


Avantaje unui card de credit sunt însemnate. În primul rând, ai acces rapid la un credit preaprobat pe card, pe care îl folosești doar la nevoie și cât ai nevoie din el. Este un credit pentru care nu plătești dobândă, dacă returnezi toți banii în perioada de grație (sau rata la timp, în cazul cardurilor de credit fără dobândă), iar comisionul este zero pentru orice plată la comerciant. De asemenea, cardurilor de credit li se pot atașa extra beneficii: bonusuri, cash back - bani înapoi, asigurare de călătorie, rate fără dobândă chiar și la orice comerciant din țară și străinătate, reduceri la comercianți, etc.


Atenție, însă există și unele dezavantaje. Fiind un produs complex, trebuie să ținem seama de patru reguli de bază, pentru a nu plăti băncii dobândă și comisioane în exces.


Regula 1: Nu retragi bani de la bancomat cu cardul de credit, fiindcă pierzi de patru ori (nu ai perioadă de grație și nici rate fără dobândă, plătești comision la retragerea de numerar și dobândă pentru sumele folosite pe credit este mai mare decât dacă plătești cu cardul direct la comerciant).


Regula 2: Nu te rezumi să plătești lunar doar suma minimă de rambursat solicitată de bancă pe extrasul de cont, fiindcă pentru restul plătești dobândă (care este în medie peste 20 la sută în cazul cardurilor de credit) și vei returna creditul folosit în zeci de ani, timp în care vei plăti băncii dobânzi și comisioane costisitoare.
Dar cel puțin această sumă trebuie plătită lunar (între 2 și 10 la sută, în funcție de bancă), altfel se aplică dobânzi penalizatoare care pot fi și de 40 la sută la anumite carduri din piață.


Regula 3: Dobânzile și comisioanele sunt primele care le retrage banca de pe card. Banca acoperă mai întâi 100 la sută comisioanele și dobânzile din orice plată pe care o faci, apoi îți acoperă / rambursează rata sau creditul.
Regula 4: Pentru a nu plăti dobândă la orice card de credit, rambursează integral sumele împrumutate în perioada de grație.
Compară cardurile de credit oferite de bănci în funcție de DAE (Dobânda Anuală Efectivă), costuri și beneficii pe FinZoom.ro: www.finzoom.ro/carduri/credit/.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4115 secunde