Ministerul Turismului dă asigurări:

"Vouchere de vacanță pentru angajații de la stat se vor da și în următorii doi ani"

455

Articole de la același autor

Voucherele de vacanță de care au beneficiat bugetarii în anul 2018 au fost ca o gură de aer proaspăt pentru turismul românesc. Mulți dintre angajații din sistemul public au redescoperit destinațiile preferate din țară, alții au ajuns pentru prima dată la mare sau la munte. Iar vestea bună este că aceștia vor primi și în următorii doi ani tichetele care să le asigure cel puțin o vacanță pe an.

Guvernul a decis, recent, ca toți salariații din sistemul public să beneficieze de vouchere de vacanță în valoare de 1.450 de lei și în 2019 și în 2020. Potrivit reprezentanților Ministerului Turismului, voucherele de vacanță au reprezentat, în anul 2018, cel mai important sprijin acordat industriei de profil din ultimii ani, având în vedere că cei 1,2 milioane de români din sistemul public au putut deconta aceste vouchere exclusiv în unități de cazare situate pe teritoriul României. Astfel, până în luna noiembrie a acestui an au fost emise vouchere în valoare de peste 1 miliard de lei.

"Pentru că este o măsură care și-a dovedit eficacitatea, Guvernul a decis să acorde vouchere atât în 2019, cât și în 2020. Datorită voucherelor, numărul de turiști din România a crescut simțitor. De exemplu, doar pentru luna septembrie, a crescut cu 14 procente numărul turiștilor români care au înnoptat într-o unitate autorizată față de aceeași perioadă a anului precedent. La nivel național, numărul total al turiștilor a crescut cu aproximativ 6%, date valabile pentru perioada de la începutul anului până în septembrie, raportat la anul trecut. A fost o măsură apreciată de către industrie, motiv pentru care reprezentanții acesteia ne-au solicitat să o prelungim și în următorii ani sub aceeași formă", a declarat ministrul Turismului, Bogdan Trif.

Mai multe pensiuni autorizate

Ministrul mai susține că un efect secundar al introducerii voucherelor de vacanță a constat și în creșterea cererilor de autorizații pentru unitățile de cazare din România. În medie, la nivelul întregii țării, a fost înregistrată o creștere de 10% a cererilor față de aceeași perioadă a anului trecut.

Decizia acordării voucherelor de vacanță pentru următorii doi ani vine după ce Ministerul Turismului și Ministerul Muncii și Justiției Sociale au inițiat o Ordonanță de Urgență care modifică și completează OUG nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanță, în sensul prorogării termenelor.

Condiții stricte

Voucherele de vacanță în valoare de 1.450 de lei pot fi utilizate doar în hotelurile și pensiunile din România și asigură cazarea, masa, transportul, tratamentele în stațiunile balneare și serviciile suplimentare oferite de unitățile de cazare, dar și alte servicii incluse în pachetul turistic achiziționat de beneficiar.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5091 secunde