Voluntari care schimbă viitorul copiilor din centre de plasament

258
Voluntari care schimbă viitorul copiilor  din centre de plasament - voluntari-1516123184.jpg

Articole de la același autor

Programul educațional "Ajungem Mari" a dat startul înscrierilor pentru modulul de primăvară de voluntariat în centre de plasament. 2.000 de copii și tineri instituționalizați așteaptă 1.000 de noi prieteni voluntari care să dedice trei ore pe săptămână și să le ofere cunoștințe și îndrumare.

"După perioada sărbătorilor, în care copiii au primit multe vizite și cadouri, în centrele de plasament se face liniște, în timp ce nevoile majore ale copiilor au rămas: de susținere pe termen lung, de îndrumare, de încurajare, de motivare pentru a-și termina studiile și a-și construi un viitor mai bun. Prin program, vrem să le fim copiilor alături tot anul, dar e nevoie de implicarea comunității pentru ca acești copii minunați care sunt ai noștri, ai tuturor, să devină adulți responsabili și independenți", spune Iarina Taban, director executiv și fondator "Ajungem Mari".

Până pe 21 ianuarie, "Ajungem Mari" caută la Constanța voluntari serioși și implicați, de la 16 ani în sus, care să meargă săptămânal, timp de șase luni, în centrele de plasament pentru a susține ședințe interactive de pregătire școlară, ateliere creative sau de cultură generală, educație pentru sănătate, educație financiară sau educație civică. Nu e nevoie de experiență în lucrul cu copiii - voluntarii vor participa la training-uri și vor fi consiliați pe parcurs.

Pe lângă cunoștințe, voluntarii le oferă copiilor încurajare, experiențe frumoase, oportunități, îi ajută să își descopere pasiunile, să își dezvolte abilitățile și le transmit valori pentru o viață sănătoasă. Modulul de voluntariat începe în luna aprilie. Înscrierea se face printr-un formular online, pe site-ul www.ajungemmari.ro. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9451 secunde