Editorial

Visăm sniperi, salvatori... Vise plăcute, dormim în România!

Joi, 04 Martie 2021, 21:56
1883
Un scelerat omoară doi bărbați sub ochii polițiștilor, iar aceștia trag în el cu gloanțe de cauciuc. I-au provocat vânătăi. Dacă ar fi fost vară, probabil ar fi scuipat înspre agresor cu sâmburi de cireșe sau ar fi aruncat cu boabe de struguri. Polițiștii au stat 8 ore în fața blocului. Râdeau, erau relaxați, ar fi jucat și o tablă dacă nu era atâta lume. Îl luau în bășcălie pe agresorul care își ținea prizonierii cu cuțitul la gât. Măcelul era previzibil.

Un individ bolnav psihic omoară două copile și le arde într-un cazan în timp ce polițiștii stăteau liniștiți la ușă și ascultau țipetele. Așteptau să se facă dimineață fiindcă așa spune procedura și așa scria în mandat. Probabil pentru a nu-l trezi din somn pe criminal, pentru a nu-l deranja pe procurorul care nu își băuse încă ceașca de cafea.

O femeie se aruncă de la etajul 6 dintr-un apartament cuprins de flăcări. Pompierii se uitau ca la teatru cum victima se zbătea agățată de marginea balconului. A căzut fără ca vreun salvator să schițeze vreun gest. Părea atât de naturală indiferența lor, încât ajungeai să te întrebi ce-o fi căutat tanti aia atârnată la etajul 6.

Un elicopter SMURD se prăbușea în lacul Siutghiol, iar salvatorii greșeau de 3 ori locația unde trebuiau să ajungă, plimbându-se besmetici prin toată Mamaia. Doi membri ai echipajului, un medic și o asistentă se stingeau încet, în timp ce pompierii de la ISU, sosiți și așa târziu la mal, nu puteau ajunge la ei fiindcă nu știau să pornească motorul de la ambarcațiunea de salvare. Au vâslit apoi cu greu, dar au ajuns mult prea târziu. Victimele se înecaseră, captive în epava elicopterului.

În toate cazurile, sângele victimelor a fost spălat imediat cu câteva anchete interne, niște sancțiuni și vreo 5 demiteri din posturi călduțe în funcții de-a dreptul călduroase. Sistemul nu a simțit nevoia să se carantineze în fața pandemiei de incompetență și ineficiență, să-și administreze tratamentul corect pentru ca astfel de evenimente să nu se mai întâmple. Deficiențele, lipsa dotărilor și a pregătirii specifice, încăpățânarea de a politiza orice funcție de conducere pentru controlul instituțiilor în beneficiul mai-marilor puterii, toate acestea au fost acceptate cu nonșalanță de toată lumea. Important era ca salariile și sporurile angajaților să se plătească la timp.


Este evident că instituțiile care ar trebui să vegheze la siguranța publică nu funcționează. Ele există formal, scriptic, sunt bugetate și prinse în ștatele de plată, dar doar atât. În fața unei situații de criză sunt primele care clachează, dovedindu-și imediat modestele limite. Un celebru polițist, membru al trupelor speciale, le răspundea ironic celor care întrebau de ce nu existau lunetiști pentru a-l doborî pe agresorul din Onești care ținea doi bărbați prizonieri: „Anul trecut, ca polițist la SAS, am tras în poligon de patru ori. De patru ori într-un an, ați citit bine. Iar unii visează sniperi pe blocuri și rapel din elicopter...”

În fiecare zi de s-ar repeta cazul de la Onești, de la Caracal sau din Constanța, deznodământul ar fi același fiindcă refuzăm să ne trezim și în loc de vise cu salvatori să cerem autorităților măsuri ferme. Indignarea publică trece repede, uitarea se așterne treptat, iar ei își văd mai departe de incompetența lor. 



Pagina a fost generata in 0.209 secunde