Vinurile de la Crama Trantu, un răsfăț pentru papilele gustative

Joi, 19 Noiembrie 2020
483
Ce poate fi mai frumos decât să ne bucurăm la ceas de seară de un vin bun? Chiar dacă ne aflăm în plină pandemie de coronavirus, o sticlă de vin bun va reprezenta mereu alegerea perfectă, atunci când dorim să ne relaxăm după o zi de muncă ori după o săptămână istovitoare. Dacă nu știți ce să alegeți, vă facem o sugestie: vinurile de la crama Trantu.

Panait Trantu este una dintre persoanele cu „know-how” în domeniul vinului din România, având 30 de ani de experiență în producerea și degustarea vinurilor. Acesta a făcut cunostinţă cu vinul în anul1988, când a fost repartizat ca șef al complexului de vinificaţie la fostul combinat de stat IAS Cernavodă, unitate care exploata, la acel moment, circa 2.000 hectare de vie. În 1999, fiind în situaţia retrocedării proprietarilor de drept, el a achiziţionat mai multe terenuri cu vie și fostul combinat de vinificaţie, realizând, ulterior, reconversia viilor și modernizarea cramei.


Așa s-a născut Crama Trantu, situată în latura vestică a podgoriei, acolo unde influența curenților lini dinspre Dunăre și Marea Neagră, soarele din belșug, solurile calcaroase și iernile blânde creează un microclimat propice creării de vinuri deosebite, ce reprezintă un reper în Podgoria Murfatlar.

Expresie a iscusinței și pasiunii oamenilor locului, proprietarul, Panait (Iota) Trantu a investit permanent în tehnologie, oameni și agricultură asigurând premizele dezvoltării de produse premium. Cu experiență în vinuri de dinainte de ’89, el s-a lansat în calitate de proprietar de cramă și oenolog specializat în România încă din 1999, devenind creator al propriilor sale vinuri, unul dintre primii producători de vinuri privat din țară și primul producător de vinuri rose din România. În prezent, crama deține 112 hectare, însă obiectivul de a susține și produce vinuri premium a condus la decizia de a exploata doar 40 de ha pentru aceste game, aflate lângă Cernavodă. Soiurile de struguri aflate în plantație sunt: Chardonnay, Sauvignon Blanc, Fetească Regală, Tămâioasă Românească, Traminer Roz, Fetească Neagră, Cabernet Sauvignon, Pinot Noir, Syrah.



Pagina a fost generata in 0.1787 secunde