Vine iarna! Ce faceți cu câinii de pe străzi? „Va fi înfiinţat un birou de adopţii”

1503

Articole de la același autor

Autorităţile locale din Constanţa încă se mai luptă să adune maidanezii de pe străzile municipiului. În timp ce serviciul de ecarisaj este în reorganizare, câinii fără stăpân fac legea prin cartiere şi chiar prin centrul oraşului. Şi se pare că vor mai sta o vreme printre noi, să tremure iarna pe unde apucă, căci adăpostul unde ar trebui să fie ţinuţi de-abia intră în reparaţii.

Consilieri locali constănţeni au aprobat, recent, Proiectul de Hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici în etapa PAC (proiect de autorizare), PT (proiect tehnic), DDE, CS pentru obiectivul de investiţii „Reabilitarea şi modernizarea Bazei de supraveghere a animalelor fără stăpân”. Studiul de fezabilitate a fost aprobat în luna iulie, însă de-abia acum sunt demarate celelalte etape pentru începerea lucrărilor efective de modernizare. Valoarea totală a investiţiei se ridică la peste 11,2 milioane lei.

„Proiectul reprezintă o prioritate a administraţiei publice, iar, în acest sens, au fost întreprinse demersurile necesare pentru asigurarea unor condiţii optime de cazare a câinilor în adăpostul public pentru câinii fără stăpân, adaptate cerinţelor prevăzute de reglementările sanitar veterinare în vigoare şi pentru creşterea capacităţii de cazare, având în vedere că la nivelul municipiului Constanţa nu există un alt complex care să asigure un sistem funcţional de servicii sanitar veterinare pentru animalele fără stăpân, iar adăpostul existent este sub-dimensionat şi insuficient modernizat desfăşurării în bune condiţii a activităţilor”, explică primarul Vergil Chiţac, în referatul de aprobare.

Potrivit acestuia, se preconizează că, în urma investiţiei, va scădea numărul persoanelor muşcate de câinii comunitari, precum şi numărul animalelor abandonate. Mai mult decât atât, în noul adăpost, câinii vor beneficia de condiţii net superioare celor de pe stradă, vor primi asistenţă medicală permanentă, hrană şi apă potabilă, şi un loc de odihnă ferit de intemperii. „Serviciile medicale includ şi sterilizarea animalelor, aşadar apreciem că numărul animalelor abandonate, în special, al mamelor cu pui, va scădea considerabil”, precizează edilul.

Tur în bază, pentru a vă alege un câine

Noul adăpost va include şi un birou de adopţie a animalelor abandonate, iar persoanele interesate vor putea să facă un tur al zonei de cazare pentru a alege un câine. Baza va fi amenajată pe un teren cu o suprafaţă de peste 3.600 de metri pătraţi, pe strada Câmpul cu Flori, în apropierea complexului pentru animale fără stăpân de pe strada Vârfu cu Dor.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.4326 secunde