Constanța a fost "împânzită", în ultimii ani, de săli de jocuri de noroc. Găsim astfel de stabilimente la parterele blocurilor, la orice colț de stradă, în zonele intens circulate sau ascunse prin cine știe ce străzi mai puțin circulate. Indiferent de locație, clienții nu lipsesc! O spun și psihologii, care afirmă că se confruntă, în ultima perioadă, cu o creștere a numărului solicitărilor venite din partea celor care vor să scape de dependența de jocurile de noroc.
Ajung la psiholog în momentul în care ajung la fundul sacului, când familia îi amenință cu abandonul, când datoriile ajung la nivelul zecilor de mii sau chiar mai bine, când își pierd serviciul etc. Până să intre însă pe ușa cabinetului, familiile duc lupte grele, să îi convingă să facă acest pas. Unii dintre ei nu recunosc că au o problemă, în vreme ce alții o admit, dar susțin că se pot redresa singuri, fără sprijin specializat. În ambele situații, este o amăgire.
Cătălin este unul dintre constănțenii care a fost, ani buni, clientul sălilor de jocuri din oraș. Povestește că a pierdut o avere tot încercându-și norocul și a învățat să mintă la perfecție. "Mințeam fără să vreau. Dacă mă întrebai unde eram, mințeam, deși nu avea nicio importanță. Mă îndepărtasem de toată lumea, de familie, de prieteni. Acum pot spune că am început să am sentimente față de familia mea. Am o fetiță de opt luni și pot spune că nu am fost emoționat când a venit pe lume. Eram în ale mele, în datorii și în jocuri de noroc. Acum, când o iau în brațe, se ridică părul pe mine. Îmi era rușine de rușinea mea, nu puteam să o țin în brațe. Acum, asta mă motivează cel mai mult. Da, sunt momente când îmi este frică și să fiu bucuros. Îmi este frică cum voi reacționa când nu voi mai avea datorii, când voi avea bani, pe ce îi voi cheltui. De șapte ani mint, de șapte ani muncesc pentru datorii. Nu știu cum va fi fără datorii…", povestește constănțeanul care a decis să ceară sprijinul terapeuților când a conștientizat că riscă să își piardă familia.
"După un an de abstinență, tot mai vreau să joc și să iau droguri"
Alt constănțean, altă poveste cutremurătoare. În cazul lui Daniel, patima pentru jocurile de noroc a fost combinată cu nevoia bolnăvicioasă pentru substanțe interzise. "Sunt dependent de zece ani, dar în urmă cu un an am hotărât să mă las. Pot spune că mă simt bine, dar sunt momente când mintea mă duce acolo. Nu există săptămână, chiar și după un an de abstinență, în care să nu îmi vină în cap, măcar pentru cinci minute, să consum pentru că viața mea este plictisitoare față de cum era înainte. Sunt momente când trec pe lângă săli de joc și îmi vine să trag cu ochiul. Îmi aduc aminte fiecare joc în parte, fiecare formație sau senzație de la câștig, nimic nu se compară cu emoția câștigului. Cu 500 de lei în buzunar îmi este greu să mă gândesc să cumpăr ceva folositor, dar îmi este foarte ușor să îi joc sau să îi dau pe droguri", mărturisește tânărul.
"Pot oricând să mă las" e o minciună! Ce trebuie să facă familia
Așa cum a subliniat psihologul Mariana State, coordonatorul Centrului "Equitas", soluții există, trebuie doar ca persoanele afectate să solicite sprijin. "Nu se poate ca același om, cu aceleași dificultăți, plus cu un bagaj de probleme, să țină singur drumul abstinenței. Sunt cei care spun: «Eu am voință, mă pot lăsa oricând!». Schimbarea prin propria voință este posibilă, dar într-un număr redus de cazuri și este limitată în timp. Voința, ca și atenția sau memoria, poate să funcționeze bine o perioadă de timp limitată! Este nevoie de urmarea unui program, de terapie, de grup de suport", a precizat Mariana State.
Primii care pot constata că cei dragi se confruntă cu o dependență care le distruge viața sunt membrii familiei. "Semnele după care îi recunoaștem pe dependenții de jocuri de noroc sunt: schimbările în comportament, irascibilitate, preocupări constante pentru datorii, schimbări în program, în atitudinea față de cei apropiați.
Familia trebuie să fie informată, trebuie să înțeleagă că este o problemă. Faptul că ei spun mereu «eu dețin controlul, pot oricând să mă las» nu este adevărat. Primul pas al familiei este să se adreseze unui centru de specialitate. Aici, va fi consiliată și învățată cum să discute cu persoana cu probleme, cum să îl ghideze spre o primă consultație. Pentru că persoana nu va dori să vină! În prima consultație, specialistul va stabili dacă este vorba despre o adicție, despre un exces și abordarea indicată", a mai afirmat psihologul Mariana State.
Terapia se desfășoară ambulatoriu, dar dacă se impune, specialiștii pot recurge inclusiv la scoaterea din mediu a beneficiarului. Numărul necesar de ședințe este stabilit de comun acord cu psihoterapeutul, în funcție de gradul de dependență. După urmarea terapiei, beneficiarii pot participa, ori de câte ori doresc, la grupurile de suport, care sunt gratuite. De altfel, a subliniat psihologul Mariana State, rolul acestor grupuri de suport este foarte important, de multe ori beneficiarii înțelegând că sunt dependenți după ce poartă discuții cu alți beneficiari ai centrului, care au trecut prin ceea ce trec ei.