€ 4.7231
£ 5.2496
$ 4.2103

Mai multe ştiri online:

Viață furată de mare! Marinar străin în propria casă: "Tati, de ce pleci iar?"

Ştire online publicată Joi, 22 Martie 2018. Autor: Sorin MIHALACHE
V-ați îndruma copilul către o carieră de navigator? Aceasta a fost tema pusă recent în dezbatere, iar punctele de vedere, pro sau contra, nu au contenit să apară pe site-ul Cuget Liber.

„Marinăria nu mai este ce a fost. Poate vei avea noroc și vei câștiga bani frumoși. Sau poate nu. Oricum ar fi, te vei trezi că viața ți-a fost furată de mare. Și va fi prea târziu. Vor veni copiii care te vor întreba: tati, de ce pleci iar? Și nu vei ști ce să răspunzi copiilor tăi. Vei fi un străin în casa ta. Sacrificii? Nici nu mai știu să le enumăr. Viața ar fi prima. Am 15 ani petrecuți pe vapoare. Din ei, cam 2 sau 3 acasă. Sfat: țineți-vă copilul acasă, departe de ceea ce eu numesc sclavie modernă. Tot ce încântă la început dezamăgește mai târziu. Pentru unii dintre noi, este prea târziu să ne mai oprim. Nu mai știm a face altceva. Marea ne-a furat viața!”, este mesajul dur transmis de George, un marinar experimentat.

Pe de altă parte, există în continuare voci care susțin că marinăria este una dintre cele mai atractive meserii, dar că acesta nu poate fi făcută de oricine.

„Este o meserie foarte frumoasă și atractivă. Dar să nu fie făcută doar în interes material. Majoritatea colegilor întâlniți în 10 ani de navigat (români sau străini) spun că nu ar face această meserie numai și numai pentru bani. Măcar 30% să fie din pasiune. Este nevoie de puțină «nebunie» să devii navigator. Multe nave au internet la bord în zilele noastre și e destul de facil să ții legătura cu familia și cu cei dragi. Chiar scriu acest mesaj din mijlocul oceanului Atlantic! Ideea principală e să decidă fiecare ce vrea să facă cu viața lui și să aleagă dacă vrea să câștige 5 $ în soare sau 1 $ la umbră. Până la urmă, orice meserie are plusuri și minusuri. Vânt din pupa!”, este de părere un cititor „Cuget Liber”-navigator, care a dorit să-și păstreze anonimatul.

Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.7817 secunde