Valentin Jucan: "CNA a protejat politic posturile de televiziune"

102
Valentin Jucan:

Articole de la același autor

Valentin Jucan, membru al Consiliului Național al Audiovizualului, a declarat că timp de zece ani CNA a protejat politic posturile de televiziune,potrivit Agerpres."Legea audiovizualului trebuie îmbunătățită, dar înainte ca legea să fie modificată ea trebuie să fie aplicată. În ultimii zece ani, CNA nu și-a îndeplinit rolul de "jandarm al moralității publice", acest lucru se vede și din deciziile instanțelor judecătorești. (...) CNA, deși are un spectru destul de larg de acțiune, inclusiv în ceea ce privește modul de sancționare, a ales să sancționeze posturile cu amenzi foarte mici 5.000 — 10.000 de lei. De când sunt membru CNA nu am fost și nu sunt adeptul sancționării posturilor de televiziune, însă gravitatea cu care ne confruntăm acum nu mai poate fi îndreptată cu astfel de sancțiuni", a afirmat Jucan la dezbaterea pe tema audiovizualului organizată la Parlament. Deputatul social-democrat Mihai Sturzu a propus, în cadrul dezbaterii, depolitizarea CNA. Deputatul PSD Mihai Sturzu a organizat, astazi, la Parlament, o dezbatere publică pe tema Legii audiovizualului.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.0755 secunde