VAL POLAR PESTE ROMÂNIA! Vremea se va răci accentuat și se întorc ninsorile

1890
VAL POLAR PESTE ROMÂNIA! Vremea se va răci accentuat și se întorc ninsorile - ninsoarezapada-1550666490.jpg

Articole recomandate

După câteva zile de primăvară, un val de aer polar se îndreaptă spre România, potrivit meteorologilor. Astfel, de joi, 21 februarie, se întorc ninsorile și vremea se va răci accentuat, în toată țara.

Joi, în vestul, centrul, nordul și nord-estul țãrii, cerul va fi mai mult noros, iar izolat ziua și pe arii extinse noaptea se vor semnala precipitații. Acestea vor fi predominant sub formă de ploaie, iar la munte mai ales sub formã de ninsoare și lapoviță, a precizat meteorologul Alina Șerban, la Antena 3. În a doua parte a nopții, în estul și sud-estul Transilvaniei, precum și în nordul Moldovei, treptat, vor predomina lapovița și ninsoarea. Cu totul izolat vor fi condiții de polei. În restul teritoriului înnorãrile vor fi temporare și doar pe arii restrânse, în a doua parte a intervalului, va ploua slab. 


Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificãri îndeosebi ziua, în Moldova, la munte (mai ales pe creste) și doar pe suprafețe mici și la cote mai reduse în celelalte regiuni. Temperaturile maxime se vor situa între 4 și 13 grade Celsius, cu cele mai ridicate valori în Lunca Dunării, iar cele minime vor fi cuprinse între -3 și 4 grade Celsius. Vremea va continua să se răcească, vineri, astfel că temperaturile diurne vor deveni apropiate de cele specifice perioadei, iar cele nocturne vor fi mai coborâte decât acestea. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 16 Februarie 2019
Stire din Social : Cum va fi vremea în week-end, la Constanța
Vineri, 15 Februarie 2019
Stire din Social : Vreme rece, la Constanța
Pagina a fost generata in 0.3068 secunde