€ 4.7223
£ 5.2846
$ 4.1455

Mai multe ştiri online:

Vă întoarceți de la muncă din străinătate? Guvernul anunță măsuri

Ştire online publicată Sâmbătă, 20 Aprilie 2019. Autor: Cuget Liber Online.
Ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, anunță că la nivel guvernamental vor fi inițiate negocieri cu toate statele membre pentru a implementa un pachet de măsuri care să răspundă "nevoii și dorinței de revenire acasă" a românilor plecați la muncă în străinătate, informează Agerpres.


"Sâmbătă am fost la Iași, orașul despre care Nicolae Iorga spunea în 1937 că "este mai mult decât o ilustră capitală a Moldovei'. Am avut discuții foarte interesante și aplicate cu reprezentanții mediului de afaceri local care mi-au împărtășit atât ideile, părerile și soluțiile pe care le au pentru dezvoltarea afacerilor, precum și problemele cu care se confruntă. Una din problemele comune ridicate de aceștia a fost lipsa forței de muncă. Tocmai pentru că aceasta este o problemă cu caracter general, întâlnită pe întreg teritoriul României, precum și în alte țări europene, vreau să îi asigur că la nivel guvernamental vom iniția negocieri cu toate statele membre pentru a implementa un pachet de măsuri care să răspundă atât nevoii, cât și dorinței de revenire acasă a celor plecați la munca în străinătate", a scris Teodorvici, duminică, pe pagina sa de Facebook.

Șeful de la Finanțe a transmis în finalul mesajului că: "Oamenii care înțeleg să fie alături de alți oameni și împreună pentru România știu deja ceea ce simt și gândesc...#insistpentruRomania".

Pe data de 6 aprilie, la finalul reuniunii ECOFIN de la București, ministrul Finanțelor declara că țările europene din care pleacă multă forță de muncă spre restul Uniunii Europene ar trebui să se gândească la un pachet agresiv de măsuri care să aducă o soluție pentru mobilitatea selectivă, care duce la exodul creierelor.

"Poate în timpul Președinției române voi invita țările care trimit lucrători în străinătate la o discuție, să vedem ce e de făcut. Ar trebuie să ne gândim la un pachet agresiv care să aducă o soluție, pentru că nu putem să ne atingem obiectivele în situația actuală, de aceea discutăm acum despre scăderea competitivității, despre cheltuieli diferite, aspecte care sunt influențate de această mobilitate intra-europeană. Deci trebuie să încurajăm această mobilitate, dar trebuie și să ținem cont de tipul de măsuri pe care trebuie să le aplicăm pentru a nu fi afectați noi toți", a afirmat atunci Eugen Teodorovici.

Acesta a precizat că situația mobilității selective în cadrul UE a fost unul din subiectele principale discutate la reuniunea miniștrilor europeni de Finanțe.

"Libera circulație a forței de muncă a adus mari beneficii economice. Lucrătorii mobili contribuie la PIB-urile țărilor de origine și țărilor-gazdă și în cele mai multe cazuri au un rol semnificativ în ceea ce privește câștigurile celor rămași în țara de origine. Totuși mobilitatea muncitorilor poate avea și efecte negative, de exemplu atunci când mobilitatea e selectivă, ducând la exodul creierelor și stopând creșterea potențială. În viitorul apropiat, prioritatea noastră ar trebui să fie găsirea unei soluții comune la nivel european și implementarea unui instrument care să ne ajute în rezolvarea acestui fenomen", a afirmat ministrul Finanțelor.

Eugen Teodorovici a subliniat că din statele est-europene pleacă în vestul Europei nu doar cei înalt calificați, ci și oamenii cu calificări medii sau scăzute.

"În general în Uniunea Europeană lucrătorii înalt calificați sunt foarte mobili, iar atunci când nivelul de realizări educaționale crește, crește și inovarea. Mobilitatea Est-Vest este excepțională, dar nu întotdeauna doar lucrătorii de înaltă calificare emigrează. Există un procentaj de lucrători și cu calificări scăzute și medii, făcând acest fenomen să fie amplu", a adăugat Teodorovici.

Ministrul Finanțelor s-a declarat nemulțumit de discuțiile din cadrul ECOFIN privind mobilitatea selectivă.


sursa: romaniatv.net


Distribuie :

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.7452 secunde