Va fi prăpăd în Spitalul Județean. Medicii, puși să aleagă între privat și stat. "Toți specialiștii vor pleca!"

35821
22
Va fi prăpăd în Spitalul Județean. Medicii, puși să aleagă între privat și stat.

Articole recomandate

Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) a declanșat un val de nemulțumiri în rândul cadrelor medicale care lucrează în sistemul medical de stat, dar și în rândul celor care își desfășoară activitatea în sistemul privat. Acestora nu le mai este permis să figureze în două contracte cu CJAS, astfel fiind obligați să opteze doar pentru o instituție în care să își desfășoare activitatea.


În urmă cu un an, județul Constanța a fost considerat, pe baza unor criterii ale CJAS, un județ cu deficit de doctori, astfel medicii își puteau desfășura activitatea în două instituții care aveau contract cu CJAS, de exemplu, puteau să lucreze la Spitalul Clinic Județean (SCJU) și Casa de Asigurări deconta activitatea respectivă și puteau lucra în contract cu CJAS și la orice altă instituție privată sau de stat. Cu puțin timp în urmă, cadrele medicale au fost înștiințate că nu pot lucra decât pe un singur contract cu CJAS. O comisie mixtă a Casei a stabilit că județul Constanța nu mai are deficit de doctori specialiști și a fost inclus tot județul, plus o rază de 25 de km în jurul acestuia, în această decizie. Dacă activitatea medicilor se desfășoară într-o unitate medicală aflată la o distanță de cel puțin 25 km mai mare de județul Constanța, acestora le este permis să aibă două contracte cu CJAS. 


"Consecința acestui lucru este că medicii care lucrează la Spitalul Clinic de Urgență și la un spitalul privat trebuie să aleagă unde vor să își continue contractul cu CJAS și nu cred că vor dori mulți să rămână în sistemul public, s-ar putea să aleagă sistemul privat. O altă consecință se referă la foarte multe investigații care se făceau pe spitalizarea de zi, care nu se vor mai putea desfășura decât contracost, iar dacă medicul a ales să nu le mai efectueze în privat se vor aglomera și mai mult instituțiile publice. Oamenii alegeau să desfășoare intervenții de mică amploare în sistemul privat, iar în felul acesta nu se va mai putea, decât cu plată integrală ori la spitalul public. Dacă se va menține această decizie, SCJU va fi în imposibilitatea de a-și organiza liniile de gardă prin plecarea doctorilor la privat",a declarat dr. Florian Stoian, specialist cardiologie în cadrul Medstar General Hospital. 
Medicul specialist afirmă că cei care vor suferi mai mult sunt pacienții, deoarece CJAS gestionează banii asiguraților, iar ei trebuie să beneficieze de servicii medicale acolo unde doresc, și acolo unde lucrează doctorii pe care ei îi vor. "Toată lumea este intens îngrijorată de o așa decizie", specifică dr. Florian Sto-ian


"Va fi jale și prăpăd în sistemul de stat"


În urma acestei hotărâri, unii medici deja au hotărât să rămână în sistemul de stat, iar clinicile private la care lucrau au ieșit în pierdere, deoarece au primit mai puțini bani de la CJAS, pentru că aceștia nu mai figurau pe listele de angajați. "E trist că s-a întâmplat așa ceva, pentru că prin spitalizarea de zi, în primul rând, pacientul avea de câștigat. Încăpățânarea de a susține așa ceva va duce la nediagnosticarea unor boli și la imposibilitatea unor oameni cu venituri mici să aibă acces la consultații", explică me-dicul specialist. 


Unii doctori riscă să fie dați în judecată de conducerea spitalului privat la care și-au desfășurat activitatea până în prezent, în cazul în care ar decide să aleagă sistemul de stat. Însă, unele cadre medicale înclină să creadă că majoritatea medicilor vor alege sistemul privat, datorită condițiilor mai bune.
"Categoric medicii vor alege mediul privat, pentru că salariile sunt mai mari și condițiile sunt care sunt. Va fi jale și prăpăd! Spitalul Județean va avea sigur de suferit ", a declarat dr. Salim Camer, specialist endocrinolog.


"Nu ne convine decizia!"


Și conducerea Spitalului Județean, prin vocea managerului dr. Cătălin Grasa, și-a exprimat dezacordul total cu privire la decizia luată de comisia CJAS.


"Nu ne convine această decizie, este nepotrivită. Constanța este deficitară în ce privește personalul medical. Eu sper că această decizie se va rediscuta și comisia respectivă să se răzgândească. Toți avem de pierdut, pacienții pe de o parte, dar și Spitalul Județean, o pierde-re uriașă, pentru că toți specialiștii vor pleca la privat. Nici nu se discută, se vor duce la salariu mai mare", a declarat, pentru Cuget Liber, dr. Cătălin Grasa.


Pe de altă parte, reprezentanții Casei Județene de Asigurări de Sănătate au susținut că această decizie are bază legală și că va rămâne în picioare, în ciuda nemulțumirilor pe care le-a provocat.


"Nu a fost o decizie exclusiv a Casei de Asigurări. Decizia a fost luată de o comisie mixtă de reprezentanți din mai multe domenii, inclusiv un reprezentant al Consiliului Județean. Ideea centrală este că medicii nu pot încheia două contracte cu Casa de Asigurări. Această decizie s-a luat pentru că s-a considerat că județul nu mai este deficitar în ceea ce privește cadrele medicale. Această prevedere există în legislație de multă vreme, dar și în contractele cadru, nu a fost pusă în aplicare până acum. Regula se aplică și pentru cei care au cabinete particulare. Vor putea menține activitatea, dar nu vor avea contract cu Casa de Asigurări", a declarat Aurelia Rădoi, purtător de cuvânt al CJAS.


În concluzie, cadrele medicale mili-tează pentru colaborarea dintre sistemul de stat și cel privat și fie că lucrează în unul din cele două sisteme, fie că lucrează în ambele, cu toții sunt de acord că această decizie afectează, în primul rând, pacientul. 


"Pacientul are cel mai mult de pierdut. Această discriminare care se face între sistemul de stat și cel privat nu ar trebui să existe, pentru că în mod normal ar trebui să colaboreze aceste două sis-teme. Nimeni nu vrea să realizeze că banii sunt ai pacientului, el alege. Și în privat se salvează vieți, prin ambulatoriu, de ce să limitezi pacientul. Este nevoie de cadre medicale, mai ales în sezonul estival, când este aglomerația aceasta de pacienți", a declarat Dorel Buriu, manager Medstar General Hospital.


Comentează știrea

22 comentarii. Pagina 1 din 3. Click pe pagina dorită : 1 2 3 
Ei nu vor sub nici o forma sa angajeze medici tineri, destepti, sefi de promotii
28 iulie 2016
Minciuni - nu va pleca niciunul

Ce spun ei aici sunt povesti. Nu va pleca niciunul din spital, de la vaca de muls. Si daca va pleca nu va fi nici o pierdere, nu se va cunoaste: tot 6-8-9 ore se va astepta la urgenta pana sa te vada un medic ca si acum. Au posibilitatea astfel sa angajeze medici scoliti chiar de ei in atatia ani de facultate de medicina in Constanta si sa se bucure si acei medici tineri de un loc de munca. Dar sacalii vechi din spital nici nu concep asa ceva. Sa-l vedem pe Grasa ca se duce la privat cand el mereu e pus director de parca masa la c.... t director. Spitalul a ajuns mosia lor. Ei se cred proprietari pe spital.

Asigurat
28 iulie 2016
Zvonerul si zvonacul

Ca va fi prapad, ca va fi sfarsitul ,etc, sunt lucruri debitate de celebrii "Zvonerul si zvonacul"( doua personaje 100 % made in Romania ,scoase in evidenta prima data de trupa Divertis prin anii 90) Da ,intr-adevar vor pleca in sistemul privat doar medicii foarte buni dar si cu caracter(un lucru foarte important in ziua de azi),adica 3-5%.Restul vor ramane in sistemul public,adica, cei mediocrii,cei buni dar fara caracter, proptelele de partid(cei incompetenti si corupti,bagati pe gat sistemului de sanatate de diferitele partide care s-au perindat pe la putere),tinerii fara experienta , dar care vor sa invete ceva ca sa faca saltul spre sistemul privat si ultima categorie, din ce in ce mai rara,medicii batrani (65-70 de ani),cu foarte mare experienta , caracter bune, dar care in pragul pensionarii nu-si mai bat capul sa se mute la privat. Intrebarea cea mare este ,cum scapam noi de aceste lichele incompetente si corupte care vin pe filiera politica in sistemul de sanatate?Cel mai bun exemplu este Capatana ,fostul manager arestat ptr coruptie.Venit din mediul privat la stat(deci invers),cu un singur scop: sa fure , sa ia spaga ptr el si partidul care l-a instalat in postul de manager. PS, Sa cititi ce articol ii dedica (articol platit din spaga luata pacientilor)"Adevarul" in data de 14 Dec 2009 -"Constanța: Dan Căpățână, medicul-manager conectat la Internet".

Profesor
28 iulie 2016
Tipic românesc

Exact ca in educatie. Sunt multe posturi in care lucreaza pensionari, iar tinerii fac naveta in trei scoli: de pilda una la Medgidia, alta la Murfatlar si alta on Constanta. Dupa un an-doi, dupa fefinitivat, ies di sistem luand calea strainatatii sau merg in alte domenii.

Nica Paul
28 iulie 2016
Decizie

E prapad fratilor, CE va mai plangeti, cata propaganda, e normal sa lucrezi doar intr-un singur loc, astfel o sa aiba si alti doctori in local De munca nu can pans acum cand doctorii chemau pacientii De LA spital LA privat s.a.m.d.p....

cornel
28 iulie 2016
vorbiti prostii

Sunt medic la SCJU - in mod normal medicii sunt impotriva conducerii. De data aceasta are dreptate insa - daca intr-o clinica cu 5-6 doctori pleaca 2 la privat cine va tine garzile? Cine ii va vedea in urgenta pe toti cei care ne injura? (ca ne-am obisnuit si astept sa fiu insultat in continuare de anencefali). 4-5 doctori ramasi NU POT asigura urgentele.

Unde sunt sutele de medici care termina facultatea de medicina din Constanta? I-ati gonit periodic?
28 iulie 2016
@ cornel

Esti picat din cer? De angajari tot nu vreti sa auziti? Dati anunturi pe net, in toata presa si media din tara si vor veni medici de nu o sa aveti voi posturi sa-i angajati. Angajati si rezidenti pana atunci, studenti din ultimul an. Solutii exista dar nu vreti. La umbra medicilor din spital nu a crescut nimic zeci de ani, nu au format alti medici tineri. Egoisti si rai. Doar se vaita si ameninta Casa. Vreti sa continue acest sistem corupt. Cu cat opizitia voastra e uriasa, cu atat ne dam seama ce putregai e acolo.

asa e
28 iulie 2016
asa e

Grasa este cel mai mare pupincurist de serviciu: ba la Psd, ba la masoni, ba la Rugina. este peste tot si nicaieri. un nimeni barat

Răspuns la: Minciuni - nu va pleca niciunul
Adăugat de : Ei nu vor sub nici o forma sa angajeze medici tineri, destepti, sefi de promotii, 28 iulie 2016
Ce spun ei aici sunt povesti. Nu va pleca niciunul din spital, de la vaca de muls. Si daca va pleca nu va fi nici o pierdere, nu se va cunoaste: tot...
Ei sunt stat in stat
28 iulie 2016
Daca va credeti asa de buni de ce va e frica sa alegeti ?

Dupa 24 ore de stat in spital - si garda de noapte- acesti medici fug la cabinetul lor particular unde mai consulta 20-30 pacienti. E normal? Cine ne garanteaza ca vom primi un diagnostic corect, un tratament si o medicatie corecta cand medicul abia se mai tine pe picioare? Ei lucreaza si in cabinete si spitale private, si la policlinica cu plata, predau ore la facultatile de medicina si de farmacie, se ocupa si de licente, doctorate, scriu si articole, si carti, se duc si la congrese. Si ne mai miram ca fostul presedinte al tarii spunea in ce procent urias sunt gresite diagnosticele in tara noastra.

Mizeria din cta
28 iulie 2016
Aceste personaje nu au ce cauta intr-un spital

Vedeti comportamentul unor medici (ginecoloaga spitalul militar) care nici nu prea baga in seama pacientele. Si ea si asistenta comunica adresa si tel cabinelului particular, pt asta iau salariu. Ce sa mai vorbim si de respectarea programului afisat pe usa?

Inertia sistemului
28 iulie 2016
e mare

ei n-ar vrea sa se schimbe nimic, sa suga si la stat si la privat, si daca se poate sa nu existe competitie. Cei tineri sa ia calea strainatatii sa ramana aceeasi decrepiti la butoane. Suficient sa te uiti in parcarea spitalului judetean si nu-ti mai trebuie salon auto. Daca ar intra fiscul in ei nu si-ar putea justifica nici 10% din avere.

22 comentarii. Pagina 1 din 3. Click pe pagina dorită : 1 2 3 
Pagina a fost generata in 0.3443 secunde