Urșii panda nu mai sunt o specie în pericol, ci una „vulnerabilă”

300
Urșii panda nu mai sunt o specie în pericol, ci una „vulnerabilă” - maxresdefault-1625669225.jpg

Articole de la același autor

Guvernul chinez a declarat miercuri că numărul urşilor panda sălbatici a ajuns la 1.800 de exemplare în această ţară, astfel încât nu mai este o specie în pericol, ci "vulnerabilă", relatează EFE, citată de Agerpres.

Cui Shuhong, director al Departamentului pentru Protecţie Ecologică din cadrul Ministerului Mediului, a explicat la o conferinţă de presă că "s-au ameliorat condiţiile de viaţă ale unor specii rare", precum ursul panda sălbatic, antilopele tibetane, sau cerbii Pere David, o specie nativă din China. Nivelul "vulnerabil" este al cincilea pe scara speciilor aflate în pericol de extincţie.

Responsabilul chinez a menţionat şi creşterea populaţiei altor exemplare în pericol, precum tigrii, leoparzii siberieni şi ibisul japonez. Habitatul natural al urşilor panda se limitează în prezent, potrivit WWF, la şase zone muntoase din provinciile chineze Sichuan, Shaanxi şi Gansu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 2.1161 secunde