Urgența Spitalului Municipal Mangalia, asaltată de turiști

170
Spitalul Municipal Mangalia a revenit de o lună şi jumătate la activitatea de dinainte de pandemie. Totuşi, în unitatea sanitară, există, un număr de 25 de paturi, care sunt rezervate pentru eventualele cazuri de Covid-19 ce ar putea apărea. Ca urmare, dacă se va întâmpla ca anumiţi pacienţi să se pozitiveze în spital, ei vor putea fi tratați în pavilionul C, separat de ceilalți bolnavi.

Ce se întâmplă, la ora actuală, la Mangalia? Potrivit directorului unității medicale, Alina Dan, toate secţiile sunt deschise, cu absolut toate specialităţile în funcţiune. Pe ici-colo, au avut nişte defecţiuni de îndreptat, din cauza ploilor, au efectuat mici reparaţii, unde a fost nevoie, dar activitatea se desfășoară conform graficului. Ca peste tot, acum, pe perioada verii, urgenţa este asaltată de turiştii sosiţi pe litoral, cu afecțiunile de sezon, gen insolaţii ori probleme gastrointestinale. Problema cu care se confruntă este cea a banilor, care nu sunt suficienți. „Este o situaţie destul de complicată, în sensul că am trecut de la o finanţare specifică perioadei cât am fost spital Covid, la o finanţare pe contract realizat, iar acum ne este mai greu şi încercăm să facem faţă cheltuielilor. În acelaşi timp, ne-am confruntat cu atitudinea reticentă a unora dintre pacienţi, care ştiu că am fost spital Covid, dar noi le explicăm că nu au de ce să se teamă, pentru că totul a fost igienizat, este curat peste tot. Ba chiar ne bucurăm că nu am mai avut pacienţi confirmaţi. Desigur, din când în când, au mai fost cazuri suspecte, pacienţii au fost testaţi şi, apoi, introduşi în circuitul normal de spital”, a declarat directorul, pentru „Cuget Liber”. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2722 secunde