Universitatea „Ovidius”, demersuri pentru înfiinţarea unui centru medical, la Constanţa

352
Universitatea „Ovidius”, demersuri pentru înfiinţarea unui centru medical, la Constanţa - fonduniversitateaovidius-1615315022.jpg

Articole de la același autor

Universitatea „Ovidius” din Constanţa (UOC) are multe proiecte de anvergură, pe care doreşte să le implementeze în perioada următoare. În acest sens, instituţia a transmis, de curând, către Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) propuneri de finanţare pentru construirea unui spital clinic universitar şi a unui centru regional de excelenţă în digitalizare, inovare şi transfer de tehnologie.

Orice proiect de anvergură, cum sunt cele amintite, necesită fonduri consistente. Potrivit rectorului UOC, conf. univ. dr. Dan Marcel Iliescu, cele două obiective, propuse pentru includerea în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), au valoarea totală de 91,7 milioane de euro şi fac parte din Strategia de Dezvoltare Instituţională a UOC.

Prima investiţie propusă spre finanţare către MIPE, a precizat rectorul, este o infrastructură medicală de învăţământ, cercetare şi tratament, pe scurt un spital clinic universitar a cărui construire şi dotare este evaluată la 84 milioane de euro.

Decanul Facultăţii de Medicină, conf. univ. dr. Doina Tofolean a declarat că centrul medical va avea un rol esenţial în activitatea academică, prin participarea la studii clinice, cercetare interdisciplinară şi transdisciplinară de graniţă, beneficiind de contribuţia specialiştilor din cadrul celorlalte facultăţi ale universităţii. „Dacă va fi construit, viitorul spital clinic universitar, denumit de noi centru medical universitar complex, va răspunde atât nevoilor de sănătate publică, din regiune, dar şi celor de pregătire a specialiştilor din domeniul sănătăţii, contribuind la rezolvarea problemelor sistemice ale serviciilor medicale din Dobrogea”, a declarat aceasta.

Servicii medicale diversificate

În acelaşi timp, au precizat reprezentanţii instituţiei de învăţământ, proiectul propune o unitate de asistenţă ambulatorie, o unitate clinică cu facilităţi minim invazive şi o unitate de investigaţii paraclinice de înaltă performanţă. Toate aceste trei unităţi ar trebui să alcătuiască un complex integrat, menit să faciliteze activităţi de educaţie şi cercetare medicală de excelenţă. Serviciile puse la dispoziţia populaţiei vor completa, astfel, oferta celorlalte spitale publice din judeţ, portofoliul de domenii medicale selectat fiind corelat şi cu programele naţionale de sănătate existente, atât cele derulate de Ministerul Sănătăţii, cât şi cele gestionate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS).

Totodată, infrastructura propusă va oferi servicii complexe de asistenţă medicală şi va îmbina îngrijirea preventivă, curativă şi paliativă, mutând accentul de la tratament către prevenţie. De asemenea, conform propunerii către Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, unitatea de asistenţă medicală ambulatorie va cuprinde cabinete specializate în recuperarea post Covid -19.

Cel de-al doilea obiectiv de investiţii din cadrul Strategiei de Dezvoltare Instituţională, pentru care Universitatea „Ovidius” a depus o fişă de reforme şi investiţii ca propunere pentru PNRR, este crearea unui Centru regional de excelenţă în transformare digitală, inovare şi transfer de tehnologie, în cadrul UOC.

Referitor la acest proiect, propus pentru finanţare prin PNRR, prorectorul pentru Cercetare şi inovare, prof. univ. dr. Mihai Gîrţu, spune că vizează formarea unei reţele de cel puţin şapte centre care să se integreze într-un sistem coerent de inovare la nivel naţional, deschis către colaborarea cu ecosistemele de inovare ale celorlalte state membre ale UE.

„Centrul de excelenţă în transformare digitală, inovare şi transfer de tehnologie poate fi dezvoltat în jurul unei universităţi, care joacă rolul de orchestrator şi centru de competenţe şi colaborează cu organizaţii cu roluri şi atribuţii complementare, relevante pentru îndeplinirea misiunii sale: asociaţii patronale reprezentative pentru mediul de afaceri regional, camere de comerţ, asociaţii reprezentative pentru administraţia locală/regională, firme de consultanţă cu experienţă în digitalizare, inovare şi antreprenoriat, clustere reprezentative la nivel regional”, a subliniat el.

Prorectorul a adăugat că acest centru de excelenţă şi inovare va permite studenţilor să dobândească abilităţi şi competenţe profesionale şi transversale cerute de angajatori prin colaborare transdisciplinară pentru elaborarea şi implementarea unor proiecte generate de nevoile firmelor şi comunităţilor regionale, creând specialişti cu competenţe multilaterale.

În acelaşi timp, în cadrul centrului vor fi oferite cursuri de formare privind protejarea proprietăţii intelectuale şi valorificarea rezultatelor cercetării, cultura antreprenorială şi a inovării etc.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6053 secunde