Un bărbat din Caraș-Severin a fost arestat pentru 30 de zile, fiind acuzat că și-a ucis doi copii imediat după ce au venit pe lume. Faptele abominabile au avut loc în 2002 și în 2015, iar trupurile bebelușilor au fost îngropate în același loc, sub o stâncă la aproape 200 de metri de casă, scrie libertatea.ro
Pavel Rădulescu, un bărbat din localitatea Cornereva, este acuzat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin de săvârșirea a două infracțiuni de omor, notează Agerpres.ro.
Magistrații Tribunalului Caraș-Severin au emis, sâmbătă, un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele lui Pavel Rădulescu.
"În fapt, s-a reținut că inculpatul Rădulescu Pavel, în cursul anului 2002, imediat după ce soția sa a născut la termen un nou-născut de sex masculin, l-a ucis prin introducerea acestuia într-un sac de material plastic și l-a îngropat sub o stâncă, la circa 200 metri de casă, situație care s-a repetat și în cursul anului 2015, când soția sa a născut un alt nou-născut, de sex feminin, pe care inculpatul l-a îngropat în același loc", susțin procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin.