Editorial - Umilim profesorii ca să bucurăm elevii. Cine pe cine evaluează la catedră?

În ignoranța-i nemărginită, cu balele-i atârnând după popularitate, ministrul Educației mai dă un brânci corpului profesoral. Îl împinge spre o zonă mocirloasă și urât mirositoare, unde umilirea și batjocura încununează orice carieră didactică. Este mișto să fii cool, să arăți că ești un ministru în trend care dă elevului mai multe drepturi decât dascălului, care este lăudat de părinții bucuroși că cel mic își poate face pantofii cu prestigiul cadrului didactic. Așa încearcă de fapt să guverneze educația un individ care este interesat doar de aparențe și propria imagine politică.

Prioritatea ministrului Cîmpeanu este ca elevii să poată din următorul an școlar să își evalueze profesorii, să îi noteze, să îi pedepsească. Aceasta era marea lipsă a educației și trebuie remediată de urgență. Nu programa, nu faptul că aproape jumătate dintre elevii care ajung în clasa a VIII-a sunt analfabeți funcțional, nu sistemul și încrengăturile de interese din ISJ-uri care alungă tinerii profesori de excepție departe de această meserie.

Cum poate fi evaluat, oare, un profesor cu 4 ani de facultate și încă 2 de master de către un elev care a intrat la liceu cu media 2 la examenul de „capacitate”? Pe ce criterii va fi evaluat dascălul de la clasă de către elevul care este învățat acasă că „sărăkia de profesor” este un angajat la stat care trebuie să fie preș în fața oricui?

Tot timpul sistemul de educație se raportează la cele câteva licee și școli care adună cei mai buni elevi și nu vede restul de 75% din unitățile de învățământ unde educația se face aproape cu forța, unde profesorul este paznic și nu dascăl, unde fiecare lecție este o adevărată luptă corp la corp cu elevii tot mai violenți atât între ei, cât și față de cadrele didactice.

Elevii nu au nevoie de profesori care să le știe de frică, ci au nevoie de dascăli care să-și poată face meseria cu drag, de dascăli care să dispună de toate condițiile pentru ca procesul educațional să fie unul adaptat elevului și nevoilor sale, și nu sistemului în sine. Este evident că elevii au nevoie și trebuie să fie ascultați, consultați, și nu doar formal, ci cu adevărat. Cum la fel de important este faptul că elevul trebuie să se afle în centrul sistemului, dar nu ca putere, ci ca interes general și atenție.

Puterea trebuie să fie a dascălului, dar aceasta i-a fost de mult abrogată și înlocuită cu tăcere și supunere. (Știați că profesorul nu poate face nimic în fața unui elev care se joacă pe telefon în timpul orei sau care pur și simplu aleargă prin clasă? Orice măsură a cadrului didactic este considerată abatere disciplinară a acestuia)

Actualul ministru al Educației a luat decizii doar cu ochii la public. Cum se înfoia puțin vreo asociație de elevi, Cîmpeanu se retrăgea imediat în carapacea lui liberală, făcea plecăciuni, își cerea scuze și revoca decizia. Deciziile în educație din ultimul an s-au luat raportate la reacțiile de pe Facebook. Așa se guvernează Educația țării, cu ochii pe like-urile de pe platformele sociale. Profesorii nu mai sunt de mult timp întrebați, consultați, ci sunt sufocați de hârtii și birocrație, probabil pentru a nu avea timp să se gândească la altceva.

Și atunci, ne întrebăm mirați cum de avem jumătate dintre elevi analfabeți funcțional. Paradoxal, majoritatea fac și o facultate. Ne întrebăm cum avem elevi care ajung la liceu și nu știu să scrie și să citească. Ne întrebăm cum trec prin școală cu media 10 majoritatea elevilor fără a dobândi minime cunoștințe. O să spuneți că e vina profesorului care acceptă așa ceva. Aveți dreptate, însă ce nu știți că acel profesor nu are încotro. Conducerea școlii vrea prestigiu, vrea elevi cu nota 10, părinții vor doar copii cu coronița pe cap, și nimănui nu îi pasă cu ce pleacă acel elev din școală. Școala e o simplă colecție de note maxime și un concurs continuu al aparențelor ce trebuie salvate. Iar profesorul, care a fost redus la statutul de simplu angajat, trebuie să se conformeze.

Ministrul liberal Cîmpeanu face în momentul de față un simplu calcul electoral. Cinic, rece și pragmatic: de unde îi vin mai multe voturi? Răspunsul e evident. Nu de la profesori...