Trei zile de activități diverse, artă, spectacole, dans și alte surprize, la Constanța

302
Trei zile de activități diverse, artă, spectacole, dans și alte surprize, la Constanța - zilelediversitatii-1552599039.jpg

Articole de la același autor

Astăzi, debutează Zilele Diversității în județul Constanța. Evenimentul, ajuns la cea de-a cincea ediție, se va desfășura până pe 17 martie și își dorește să sărbătorească diversitatea prin voluntariat, cântec, dans și voie bună și să atragă atenția asupra impactului pozitiv al acesteia asupra modalității de expresie, cultură și a modului cum vedem viața. 


Zilele Diversității sunt organizate de ADAPTO - Asociația pentru Promovarea Egalității între Tineri, Asociația Împreună pentru Viitor Constanța, Comitetul Național pentru Drepturile Copilului Constanța, Grupul Local de Tineret Constanța, AIESEC Constanța, Asociația Logopezilor din România filiala Constanța, Asociația pentru Promovarea Educației Creativ-Ecologiste și Abilităților Inovative, Asociația Scutul Cinegetic și Erasmus Student Network Constanța. 


Astfel, astăzi, între orele 11 și 12, la Colegiul Economic Mangalia, va avea loc acțiunea "Cultura mea în țara noastră, între orele 10 și 16, la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă "Delfinul", vor fi diferite activități "Culturalizare prin diversitate", între orele 12 și 14, la Liceul Tehnologic Independența - "Un sat ca o țară", ora 12, Grădinița nr. 45 Constanța - "Back to Childhood", între orele 14 și 15, la Centrul Rezidențial "Finția" Eforie Sud - serbarea "Vârstele Diversității", ora 12 - Universitatea "Ovidius", acțiunea "Trăiesc Diversitatea atunci când…". 


De asemenea, pe parcursul întregii zilei, în cadrul Microrezervației de la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța, vor avea loc diferite activități recreative, sub numele "Pe urmele diversității". 


Sâmbătă, tot la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii, Intelect Parc, între orele 11 și 15, se vor desfășura "Atelierele Diversității". Duminică, în fața Delfinariului, între orele 11.25 și 11.40, tinerii vor participa la un "Diversity Mob", de la ora 12, în Intelect Parc, va fi prezentat spectacolul artistic "Armonia Diversității", iar între orele 13 și 14, copiii vor avea parte de spectacole de animație și face painting. 


XXX 
Zilele Diversității 2019 este un eveniment care a fost inclus, pentru al cincilea an consecutiv, în campania "European Action Week Against Racism", inițiată de UNITED for Intercultural Action, campanie care anul acesta are sloganul "Time to be United". Campania este organizată în fiecare an în jurul zilei de 21 martie - Ziua Internațională a Eliminării Tuturor Formelor de Discriminare și la care iau parte organizații non-guvernamentale, școli, consilii locale, din toată Europa.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.9151 secunde