Trecerea de pietoni de pe strada Mircea cel Bătrân va fi desfiinţată
Articole recomandate
Şi-a urmărit soția în trafic, i-a spart geamul maşinii, apoi a bătut-o! Suspectul, prins când voia să iasă din ţară
23 Aprilie 2024
Protest la Oficiul Registrului Comerțului Constanța! Oamenii îşi strigă nemulţumirile
23 Aprilie 2024
Vama Veche îşi aşteaptă turiştii! Se anunţă o minivacanţă cu distracţie, muzică bună şi libertate
23 Aprilie 2024
Peste 50.000 de persoane au fost angajate prin intermediul ANOFM, în primele trei luni ale anului 2024
23 Aprilie 2024
Trecerea de pietoni de pe strada Mircea cel Bătrân, din fața supermarketului Mega Image, va fi desființată, anunţă reprezentanţii Primăriei Constanţa. Lucrările vor avea în această noapte. Echipele administratorului drumului public vor aplica marcajele care vor reglementa circulația în zonă.
Decizia de desființare a fost luată în urma monitorizării valorilor de trafic. Astfel, s-a concluzionat că traficul rutier este îngreunat, trecerea de pietoni fiind amplasată la scurtă distanță de o altă trecere care rămâne funcțională.
Decizia de desființare a fost luată în urma monitorizării valorilor de trafic. Astfel, s-a concluzionat că traficul rutier este îngreunat, trecerea de pietoni fiind amplasată la scurtă distanță de o altă trecere care rămâne funcțională.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Joi, 16 Iulie 2020
Vineri, 16 Iulie 2021
Joi, 01 Iulie 2021
Sâmbătă, 20 Februarie 2021
Miercuri, 02 Septembrie 2020
Vineri, 07 August 2020
Luni, 09 Martie 2020
Luni, 24 Februarie 2020
Luni, 10 Februarie 2020