Trafic restricţionat în zona peninsulară! Se lucrează la reabilitarea carosabilului

340
Trafic restricţionat în zona peninsulară! Se lucrează la reabilitarea carosabilului - restrictii-1626868362.jpg
Continuă lucrările de reabilitare a tronsonului delimitat de strada Traian și Cercul Militar. Astfel, traficul rutier va fi restricționat total.

De miercuri noapte, 21 iulie, s-au reluat lucrările de decopertare a pavajului existent pe porțiunea cuprinsă între strada Traian și strada Vasile Alecsandri, după ce în cursul săptămânii trecute echipele administratorului drumului public au intervenit cu utilaje de asfaltare pe porțiunea delimitată de Cercul Militar și strada Vasile Alecsandri.

Joi și vineri, carosabilul va fi reamenajat cu asfalt. Se va turna primul strat de asfalt pe porțiunea cuprinsă între strada Traian și strada Vasile Alecsandri. Ulterior, se va așterne stratul de uzură pe toată suprafața carosabilă delimitată de strada Traian și Cercul Militar.

„Recomandăm conducătorilor auto să evite circulația pe bulevardul Tomis, între strada Traian și Cercul Militar. Traficul rutier va fi restricționat total de miercuri, 21 iulie, începând cu ora 19.00 și până vineri, 23 iulie, la ora 5:00. Pentru a nu îngreuna accesul utilajelor, constănțenii care locuiesc sau tranzitează această zonă sunt rugați să nu își parcheze autoturismele pe trotuare sau pe carosabil”, transmit reprezentanţii Primăriei Constanţa.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 1.1912 secunde