"Tinerele Speranțe" vor evolua pe scena de la Medgidia

Marţi, 22 Mai 2018
159
Primăria Municipiului Medgidia, în colaborare cu Garnizoana Medgidia, organizează, în zilele de 26 și 27 mai, la Cercul Militar Medgidia, cea de-a VII-a ediție a Festivalului de muzică ușoară și populară "Tinere Speranțe".

Potrivit organizatorilor, prin intermediul acestui eveniment devenit tradiție la Medgidia, peste 100 de copii talentați din toată țara se vor întrece în talente în intervalul mai sus amintit. Astfel, festivalul se va desfășura pe două părți: o secțiune de muzică ușoară și una de muzică populară, la care vor lua parte copii cu vârste cuprinse între 6 și 18 ani. Aceștia sunt din toate zonele țării, respectiv Pitești, București, Ploiești, Ialomița, Slobozia, Rovinari, Băneasa, Năvodari, Cernavodă și Medgidia. În plus, pentru a doua oară consecutiv, festivalul se bucură de participarea unor interpreți din Republica Moldova.

Ca urmare, în cele două zile de concurs, copiii vor evolua sub atenta supraveghere a juraților, personalități marcante ale muzicii populare și ușoare românești. Anul acesta, juriul secțiunii de muzică ușoară va fi alcătuit din Mihai Alexandru, în calitate de președinte, Luminița Anghel, George Dragomir, Liliana Cornilă, Florin Decuseară.

În cadrul secțiunii de muzică populară, juriul va fi prezidat de Florica Jinga, alături de care se vor afla Mirela Voicu, Elena Mateescu, Liliana Mitrana, Sorin Șuteu.

Evenimentul va fi prezentat de Mădălina Dinescu Stancu.

În prima seară de spectacol, pe 26 mai, spectatorii se vor bucura de recitaluri incendiare susținute de Luminița Anghel, Liliana Cornilă și Florin Decuseară & Band. Apoi, în cea de-a doua zi a festivalului, pe scenă vor evolua artiștii Florica Jinga, Elena Mateescu, Liliana Mitrana și Sorin Șuteu. 

Pagina a fost generata in 0.3972 secunde