TENSIUNI LA ȘCOALA 30 DIN CONSTANȚA. CE DECIZIE A FOST LUATĂ ÎN CONSILIUL DE ADMINISTRAȚIE

1192
2
TENSIUNI LA ȘCOALA 30 DIN CONSTANȚA. CE DECIZIE A FOST LUATĂ ÎN CONSILIUL DE ADMINISTRAȚIE - img4511-1452856597.jpg

Articole de la același autor

Zeci de cadre didactice și părinți de la Școala.30 din Constanța s-au aflat, azi, în fața ISJ Constanța, unde au protestat față de decizia de comasare cu Școala nr.6. Cadrele didactice au refuzat să intre la ore, declarându-se în grevă japoneză. Se pare că nemulțumirile oamenilor au avut efect. Cele două școli nu vor mai fi comasate: 


"În cadrul Consiliului de Adminstrație, cei doi consilieri locali prezenți au venit cu hotărârea Consiliului Local Constanța, prin care Școala nr.30 nu va mai fuziona cu Școala nr.6. Probabil că a fost o lipsă de comunicare sau o confuzie care i-a pus pe jar pe părinți și pe caderele didactice, dar acum lucrurile s-au lămurit.", a declarat directorul Școlii 30, Aneta Dragnea.






Conducerea ISJ spune că a dat avizul conform pentru arondarea Școlii nr.6 la Școala nr.30, dar consiliul Local nu a informat Inspectoratul că nu se dorește această comasare. 


Din punct de vedere al inspectorului general școlar Gabriela Bucovală, arondarea va avea loc, iar orice altă propunere din partea Consiliului Local nu va putea fi legală. În cazul în care vor fi probleme, se va adresa Ministerului Educației. 




Comentează știrea

1. Comentariu marcat ca fiind necorespunzător

Acest comentariu contravine regulilor și condițiilor de utilizare a site-ului CugetLiber.ro. Conținutul lui poate fi inadecvat sau chiar ofensator pentru vizitatori. Daca ai luat la cunoștință avertismentul și dorești să citești acest comentariu pe propria răspundere click aici.

parinte
15 ianuarie 2016
parinte

Alte comasari nu mai sunt in plan? De vreo doi ani se aude de comasarea scoli 5 cu scoala 28. In ultimul timp nu se mai comenteaza, se merge "pian".... Foarte probabil sa ne trezim si cu o astfel de propunere luata si sa fim pusi in fata faptului implinit. Este cunoscuta situatia ambelor scoli, ca au un numar din ce in ce mai mic de elevi si deasemenea este cunoscuta si dorinta directoarei Stan de la 28, sa se faca aceasta comasare. Intre timp d-nei Stan i se cam clatina scaunul, sau cam asa se aude si de ceva vreme nu a mai abordat acest subiect. Ne putem astepta la aceeasi hotarare a ISJ-ului sau a Consiliuilui Local, ca din articol se intelege ca cele doua institutii nu prea s-au pus de acord?!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.8329 secunde