Taxi pentru persoanele cu dizabilităţi, la Constanţa

Marţi, 01 Decembrie 2020, 21:26
81
Persoanele cu dizabilităţi care au nevoie să se deplaseze în diferite zone ale oraşului pot apela la Ability Taxi. Serviciul de transport este oferit de Direcţia Generală de Asistenţă Socială, din cadrul Primăriei Constanţa, şi este gratuit. Transportul este realizat cu o maşină special adaptată persoanelor care folosesc scaune rulante.

„Persoanele cu handicap locomotor din municipiul Constanța vor reuși, în acest fel, să ajungă mult mai ușor la programările medicale, la serviciu, la întâlnirile de recuperare, la diverse activități sociale, etc”, explică directorul DGAS, Emil Mereuţă.

Pentru a folosi serviciile Ability Taxi, potențialii beneficiari trebuie să aibă certificat de handicap, să aibă domiciliul în Constanța și să nu fie instituționalizați într-un centru rezidențial public. Pentru programarea curselor, persoanele pot suna la numerele de telefon 0241/482.031 şi 0799/400.362. Transportul gratuit trebuie solicitat cu 24 ore înainte.

Programările și transportul efectiv se pot realiza de luni până joi, între orele 8.00 şi 16.30, şi vineri, între orele 8.00 şi 14.00. 



Pagina a fost generata in 0.2401 secunde