Tați responsabili. Peste 600 de bărbați stau acasă și își cresc copiii

968
Tați responsabili. Peste 600 de bărbați stau acasă și își cresc copiii - indemnizatii1-1536076887.jpg

Articole de la același autor

În fiecare an, multe dintre femeile care devin mămici

intră în concediu de creștere

a copilului. La câteva luni,

un an sau aproape doi după ce vine pe lume bebelușul, unele dintre acestea decid să revină la locul de muncă și, astfel, beneficiază de stimulente

de inserție, oferite de stat.

Potrivit directorului executiv al Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS), Laura Constandin, la nivelul județului Constanța, în luna iulie era înregistrat un număr de 5.901 beneficiari de indemnizație pentru creșterea copiilor și un număr de 3.434 beneficiari de stimulent de inserție. Pentru că, uneori, mama are un salariu mai mare și decide să meargă în continuare la muncă, tații sunt cei responsabili cu creșterea celor mici. Ca urmare, la acest moment, avem un număr de 653 persoane de sex masculin care stau acasă cu copiii și beneficiază de banii de la stat.

"Soția mea a născut în urmă cu trei luni și, tot de atunci, eu am rămas cu băiețelul nostru acasă. Ne-am consultat și am ajuns la concluzia că este mult mai bine pentru noi, din punct de vedere financiar, ca eu să stau cu cel mic. Poate că, peste doi ani, situația va fi alta, dar deocamdată este mai bine așa", ne-a declarat un proaspăt tătic.

În ceea ce privește stimulentul de inserție, acesta se acordă până la împlinirea vârstei de trei ani, respectiv patru ani, în cazul copilului încadrat în grad de handicap, în condițiile în care în ultimele 12 luni din 24 de luni anterior datei nașterii copilului au fost realizate venituri profesionale, supuse impozitului pe venit, conform Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, iar persoana realizează venituri pe perioada acordării acestui drept.

"Stimulentul de inserție poate fi solicitat de persoana îndreptățită încă de la nașterea copilului, în condițiile în care nu se solicită indemnizația pentru creșterea copilului sau se acordă persoanelor îndreptățite care au beneficiat de indemnizația pentru creșterea copilului și își reiau activitatea profesională cu cel puțin 60 de zile înainte de împlinirea de către copil a vârstei de doi ani", a explicat directorul AJPIS.

Cererea privind solicitarea dreptului la stimulent de inserție se înregistrează de către reprezentantul legal la primărie, împreună cu actele doveditoare privind veniturile realizate și actele de stare civilă/identitate ale membrilor familiei.

Documentația se depune la sediul AJPIS, pe bază de borderou de către reprezentantul primăriei, iar aprobarea sau respingerea dreptului se efectuează prin decizie a directorului AJPIS. Precizăm că, începând cu data de 1 aprilie, cuantumul lunar al stimulentului de inserție este de 650 lei. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5005 secunde