Târgul SanaSport, la Vivo! Constanța. Descoperă sportul ideal pentru tine și cel mic

242
Târgul SanaSport, la Vivo! Constanța. Descoperă sportul ideal pentru tine și cel mic - sanasport-1507215734.jpg

Articole de la același autor

Centrul comercial Vivo! Constanța găzduiește, week-end-ul acesta, Târgul SanaSport. Constănțenii au ocazia să facă cunoștință cu cluburile și asociațiile sportive constănțene.

Atât tinerii, cât și părinții în căutarea sportului ideal pentru copiii lor sunt așteptați să descopere, în cele două zile, o gamă largă de sporturi, precum yachting, ciclism, baschet, karate, șah, paintball, handbal, kendo, tenis de câmp sau chiar rugby.

Potrivit eurobarometrului "Sport și activitate fizică", publicat de Comisia Europeană, doar 8 din 100 de români fac sport regulat, minimum de cinci ori pe săptămână; mai mult, unul din doi copii are probleme cu greutatea și doar 2 la sută din copiii români sunt înscriși în cluburi sportive.

Participanții la eveniment vor avea posibilitatea de a se interesa de oferta fiecărui club sau asociație sportivă în parte, de a câștiga unul din premiile oferite de organizatori în cadrul tombolei organizate cu acest prilej, dar și de a se întâlni cu invitații speciali prezenți la eveniment: Florentina Opriș, prezentatoarea emisiunii "Sport, dietă și o vedetă!", Mihai Nenciu și Nicu Rotaru, care vor vorbi despre temerara expediție "Seven Summits" - cele mai înalte șapte vârfuri muntoase din lume, ultramaratonistul Radu Milea și Cătălina Rudencu, medic specialist homeoterapie, gemoterapie și consiliere nutrițională.

"Asociația Sportivă SanaSport are ca misiune îmbunătățirea stării de sănătate a constănțenilor prin sport și promovează alergarea ca sport de masă. Așa a apărut ideea acestui târg de sport, unde părinții să poată veni cu copiii pentru a cunoaște cele mai active și inedite asociații și cluburi sportive din orașul Constanța. Copiii trebuie să practice cât mai multe activități sportive pentru a beneficia de o dezvoltare fizică completă, iar părinții îi pot atrage spre sport prin exemplul personal", a declarat președintele AS SanaSport, Dan Antonaru.

Evenimentul are loc în zilele de 7 și 8 oc-tombrie, în zona intrării numărul 3 din VIVO! Constanța. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 30 Septembrie 2017
Stire din Sport : Duminică, alergare pe plajă, în Mamaia
Pagina a fost generata in 0.3917 secunde