Eveniment inedit la Constanța

Surpriza de 700.000 de euro din Cazino

1731
7
Ani la rândul nu a fost decât o ruină pe care autoritățile o pasau de la una la alta, încercând să se descotorosească de ea. Ani de zile a stat cu ușile ferecate, doar vântul și pescărușii ținându-i de urât. A venit însă timpul ca mărețul Cazino din Constanța să-și deschidă porțile. Ieri, după atâta amar de vreme, pe treptele Cazinoului a fost întins covorul roșu pentru elita pictorilor români.


40 de capodopere ale celor mai valoroși pictori ai țării noastre, Grigorescu, Tonitza, Pallady, Băncilă, Petrașcu, au fost aduse la Constanța pentru a fi expuse în incinta Cazinoului. Este vorba despre Expoziția Licitației de Primăvară, organizată de Artmark. Lucrările, în valoare totală de peste 700.000 de euro, tratate special pentru a rezista aerului umed și rece din clădirea istorică de la malul mării, vor rămâne la Constanța până sâmbătă, 9 martie. 39 dintre ele au fost așezate pe simeze în încăperea de la parter, iar cea mai importantă lucrare, "Colombina în verde" a lui Nicolae Grigorescu, se află la jumătatea scării impresionante ce duce spre etaj, sub ferestrele imense ale Cazinoului. Valoarea estimativă a capodoperei este între 150.000 și 250.000 de euro. 


Un monument în mizerie 


Lumina ce pătrunde prin geamurile prăfuite ale monumentului constănțean, arhitectura deosebită a ornamentelor și dimensiunile impunătoare ale încăperilor pun în valoare frumusețea lucrărilor. De fapt, operele de artă par să întregească peisajul ca și cum ar fi aparținut locului dintotdeauna.


Cu toate acestea, tablourile scot în evidență degradarea clădirii. Pereții jupuiți, ornamentele căzute și ferestrele sparte fac notă discordantă cu perfecțiunea capodoperelor. Prezent la vernisajul de ieri, viceprimarul Decebal Făgădău a vorbit despre proiectul de reabilitare a Cazinoului.


"Acest proiect face parte dintr-unul foarte amplu, de reabilitare a întregului centru istoric al Constanței. Dorim să repornim inima orașului Constanța. Ne aflăm într-un loc cu o încărcătură deosebită, pe care, dincolo de patimi și intrigi politice, e bine să-l vedem așa cum e și cum va fi", a spus viceprimarul.


Începe reabilitarea Cazinoului 


Potrivit lui Decebal Făgădău, expoziția de tablouri este doar primul eveniment dintr-o serie de acțiuni care vor continua în perioada următoare, atât în Cazino, cât și în restul zonei peninsulare. "Avem o agendă de evenimente care va fi contrapusă șantierului din zona peninsulară, care va dura aproximativ doi ani. Odată cu ea, și Cazinoul va redeveni ceea ce a fost", a mai adăugat viceprimarul. 


În prezent, au fost demarate procedurile de organizare a licitațiilor pentru contractarea lucrărilor de renovare a clădirii-monument. Cel mai probabil, toate demersurile vor dura mai puțin de 12 luni, după care va începe reabilitarea propriu-zisă. Potrivit arhitecților, imobilul are o structură de rezistență foarte bună, așa că lucrările se vor concentra pe renovarea interiorului și exteriorului, cu păstrarea arhitecturii și elementelor de ornament originale. Costul estimat al tuturor lucrărilor este de nouă milioane de euro, cea mai mare parte a acestora provenind din fonduri europene. 


Comentează știrea

slea
8 martie 2013
bineeee

Bravo domnule Vice-primar. Cam tarziu ,dar este foarte bine ca oferiti acestei valori arhitecturale si simbol al tari dumul spre ceea ce trebuie sa fie O CADIRE PENTRU CULTURA.Rusine arhitectilor care au tacut cu lasitate..Oare intram in normalitate? Domnule vice felicitari continuati , insistati si Constantenii vor fi multumiti.

Boo ci s a - t i d au
8 martie 2013
P t r SLEA

M a r s h l a schoala t r a s e i s t - o!

FONDURI UE
8 martie 2013
FONDURI UE

2013 este anul in care Fondurile Europene NERAMBURSABILE se acorda si la noi la fel de usor ca in statele membre ale Uniunii Europene ! Detalii pe site-ul: fondurieuropenenerambursabile.ro

ionescu p.
8 martie 2013
cine a vernisat expozitia?

doina pauleanu nu a fost pe acolo ??????

andreea
8 martie 2013
relatare f.slaba

un articol neprofesionist

MIELUTU
9 martie 2013
IONESCULE

IONESCULE, INTRE UN VERNISAJ DE EXPO. SI O LICITATIE ESTE O MARE DIFERENTA.MAI INVATA. DNA.PAULEANU NU ARE NIMIC CU O OPERATIUNE STRICT COMERCIALA.

EscorteDinRomania.ro
1 aprilie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Marţi, 05 Februarie 2013
Stire din Politică-Administrație : "Primăria Constanța nu are datorii"
Sâmbătă, 27 Octombrie 2012
Stire din Politică-Administrație : Cum va arăta faleza de la Cazinou
Pagina a fost generata in 1.3076 secunde