Super aniversare la Filicori Zecchini! Locația de pe bd. Lăpușneanu a împlinit doi ani!

393
Renumitul brand italian Filicori Zecchini a sărbătorit, vineri seara, doi ani de când a deschis locația situată pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu.

Evenimentul a început la ora 20.00, când cântărețul italian Giorgio Ciabattoni, invitat special pentru această ocazie, s-a așezat în fața microfonului.

Au urmat câteva ore frumoase, timp în care clienții cafenelei au savurat nu doar băuturile, ci și melodiile solistului italian. Giorgio i-a surprins pe cei prezenți și cu câteva melodii cântate în limba română.

Gazdele nu s-au oprit doar la muzică, ci le-au oferit clienților și o demonstrație de live cooking, făcută de celebrul bucătar italian Alessandro Rossetto, totul în stilul rafinat italian, într-o atmosferă relaxantă și cu o servire ireproșabilă cu care Filicori Zecchini i-a obișnuit până acum pe constănțeni.

Cafeneaua a fost, și vineri seara, arhiplină. Însă, acesta este un lucru obișnuit pentru această locație, care este una dintre cele mai îndrăgite cafenele din orașul nostru, datorită gustului inconfundabil al cafelei și al tuturor produselor făcute cu atâta pasiune și creație.

"Lucrurile merg din ce în ce mai bine și acest fapt ne bucură. Prin acest eveniment, am dorit să răsplătim fidelitatea clienților care ne-au fost alături încă din prima zi de când am deschis.

Le pregătim constănțenilor o mare surpriză! Vom deschide o nouă locație Filicori Zecchini", au declarat reprezentanții companiei Horeca Expert.

Noul Filicori Zecchini va fi a patra locație din Constanța și a noua din țară. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 03 Aprilie 2015
Stire din Social : O nouă locație Filicori Zecchini
Marţi, 09 Decembrie 2014
Stire din Diverse : De ce ne ajută cafeaua să slăbim
Marţi, 02 Decembrie 2014
Stire din Diverse : Ceai sau cafea?
Pagina a fost generata in 0.4995 secunde