Studenții care nu dețin bilete gratuite de călătorie vor fi considerați călători frauduloși

255
Studenții care nu dețin bilete gratuite de călătorie vor fi considerați călători frauduloși - biletetren2-1487511108.jpg

Articole de la același autor

Începând de anul acesta, studenții pot călători dintr-o parte într-alta, gratuit, cu trenul. Aceasta a fost, în mod evident, o veste extraordinară pentru foarte mulți dintre cei care și-au ales ca mijloc de deplasare trenul, doar că toate costurile sunt asumate de către statul român și sunt decontate apoi de la bugetul de stat prin Ministerul Transporturilor. 


Tocmai de aceea, susțin reprezentanții CFR Călători, este extrem de importantă monitorizarea numărului de călători, atât pentru evitarea unor situații cum ar fi supraaglomerarea sau dublarea locurilor, dar și pentru ceilalți pasageri, prin dimensionarea corectă a capacităților de transport, în funcție de fluxuri, cât și pentru acoperirea costurilor prin compensarea necesară. 


Ca urmare, această monitorizare se poate realiza numai în baza unei statistici reale a numărului de călătorii gratuite efectuate de către studenți, iar biletul este elementul definitoriu după care se poate face decontarea. Trebuie precizat că biletele gratuite pot fi procurate de la casele de bilete ale CFR Călători, dar și de la personalul de tren, acolo unde în stații nu există punct de vânzare bilete. "Studentul care nu deține bilet gratuit de călătorie va fi considerat pasager fără bilet și va fi sancționat conform Regulamentului de Transport pe Calea Ferată din România", susține conducerea CFR. 


Pentru studenții cu vârsta de până la 26 de ani și inclusiv pentru cei din anul I, legitimația de student pentru reducere/gratuitate la transport trebuie neapărat vizată pentru anul universitar 2016/2017. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.6284 secunde