Strigăt al disperării de la Medgidia. Sunt copii care au nevoie de ajutor!

1167

Articole de la același autor

După ce, ani la rândul, au bătut un drum costisitor între Medgidia și Constanța, zeci de familii care au copii cu boli foarte grave au acum șansa de a beneficia de tratament aproape de casă. Acest lucru este posibil datorită unui proiect realizat cu fonduri europene de către Primăria Medgidia și Fundația World Vision Constanța, care au înființat un centru modern de recuperare. Însă, pentru că finanțarea proiectului s-a încheiat, lucrurile au rămas "în aer", iar cu fiecare zi care trece, centrul este tot mai aproape de a fi închis. 
"În urmă cu trei ani, Primăria Medgidia și Asociația World Vision Constanța demarau un proiect extrem de necesar în orașul nostru. Este vorba despre un centru special de recuperare a persoanelor cu dizabilități, creat pentru acei copii care trebuia să meargă la Constanța și să plătească foarte mult pentru tratament. În septembrie anul trecut, pentru că proiectul acestor parteneri a ajuns la final, noi am rămas fără acoperire și fără posibilitatea de a ne continua activitatea. De aceea, până în luna decembrie, am fost nevoiți să închidem centrul. Pentru a supraviețui însă, am hotărât, împreună cu părinții celor 20 de copii beneficiari, să fixăm o taxă de 350 de lei pe lună, taxă ce scade în funcție de veniturile familiei, pentru a cumpăra tot ce este necesar pentru centru. Această taxă nu se percepe și pentru cazurile sociale. Am primit ulterior și o donație din partea World Vision, de aproximativ 10.000 lei, bani investiți în aparatură medicală. În plus, am început să strângem fonduri pentru a deschide două ateliere: unul în care să lucreze atât persoane cu dizabilități care au nevoie de un loc de muncă, iar celălalt de croitorie, pentru mamele copiilor care vin la centru. Este singura posibilitate de a avea un venit la centru. Problema este că nu avem suficiente fonduri pentru a duce la bun sfârșit tot acest plan, astfel că avem nevoie de ajutor. 
Situația este cu atât mai disperată, cu cât toți specialiștii care lucrează la centru sunt voluntari, iar acest lucru nu va putea ține o veșnicie. Oamenii au nevoie de o remunerație, chiar dacă nesemnificativă. 
Trebuie specificat că noi funcționăm într-o clădire pusă la dispoziție de Spitalul Municipal Medgidia și că, pe deasupra, primim și asistență medicală pe psihiatrie din partea medicului psihiatru al spitalului, dr. Tudor Rășanu", susține Gabriela Carp, coordona-torul Centrului de Recuperare pentru per-soanele cu dizabilități din Medgidia. 


Pentru a sprijini acest demers lăudabil și pentru a face ca suferința celor mici să nu mai fie prelungită, vă punem la dispoziție numărul de telefon al coordonatorului de centru, pe care îl puteți contacta pentru orice ajutor financiar. Numărul de telefon este 0731. 444.671, Gabriela Carp.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 25 Ianuarie 2014
Stire din Politică-Administrație : Dezbatere publică la Medgidia
Sâmbătă, 11 Ianuarie 2014
Stire din Politică-Administrație : Municipiul Medgidia va avea o nouă stemă
Pagina a fost generata in 0.6088 secunde