Stimulente financiare pentru muncitorii sezonieri. Guvernul pregătește ordonanțe de urgență cu impact major

Vineri, 10 Iulie 2020
139
Guvernul pregătește două ordonanțe de urgență cu impact major pe piața muncii. Executivul ar urma să ofere mai multe stimulente financiare pentru zilieri și sezonieri. Banii ar urma să vină din fonduri europene. De asemenea, se va reglementa programul flexibil de muncă, conform Digi24.


"Avem această propunere de măsuri active în cadrul programului flexibil de muncă, sistemul de kurzarbeit și de asemenea, măsurile active pentru zilieri și muncitorii sezonieri", a anunțat premierul Ludovic Orban.


Potrivit ordonanței de urgență, discutată la Guvern cu reprezentanții Consiliului Național Tripartit, zilierii ar urma să primească 35% bonus de stimulare.  De asemenea, sezonierii vor primi și ei 41,5% din remunerația cuvenită în fiecare lună. Sunt bani care se vor da și pentru cei care lucrează în sistem de telemuncă. Mai exact, angajatorul va primi 2.500 de lei pentru a-i asigura angajatului echipamentul necesar pentru munca de acasă.


Reprezentanții mediului de afaceri spun că stimulentele financiare ar putea să îi facă pe românii care plecau să muncească în străinătate să aleagă un loc de muncă în România.


"Dacă există o bonificație, un surplus, 35%, 41,5%, atunci cu siguranță vor fi tentați să rămână mai mult aici. Dacă ne întrebăm de unde vin banii, banii vin din fonduri europene, ca să nu existe dubii, că nu vin din bugetul național, nu e o presiune suplimentară pe bugetul național. Să luăm zilierii, sau sezonierii. Dacă nu le punem în aplicare acum, vara, nu mai avem nici sezon, nici zilieri. O să mai avem spre toamnă-iarnă dacă vorbim despre agricultură. Ele trebuie puse în aplicare acum!", spune Florin Jianu, președintele Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR).


"În acest caz e o situație diferită, o forță majoră. Banii vin fără să îi împrumutăm de la UE și ar putea să ne ajute într-o perioadă de maximă necesitate în consum", arată analistul economic Iancu Guda.



Articole din aceeaşi secţiune

Pagina a fost generata in 0.2687 secunde