Spitalul Orăşenesc Hârşova nu are autorizaţie de incendiu de la ISU. „Clădirea este din 1967”

Miercuri, 13 Octombrie 2021, 00:00
1252
Tragedia de la Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa, unde secţia de Terapie Intensivă a fost, efectiv, mistuită de flăcări, iar şapte pacienţi şi-au pierdut viaţa într-un mod crunt, scoate, pentru încă o dată, la iveală, problemele cronice cu care se confruntă sistemul sanitar din România. Una dintre acestea este lipsa autorizaţiilor de securitate la incendiu, unele spitale funcţionând în clădiri foarte vechi.

Într-una din ediţiile anterioare am vorbit despre problemele cu care se confruntă Spitalul Municipal Medgidia. În ediţia de astăzi, am discutat cu reprezentanţii Spitalului Orăşenesc Hârşova. Potrivit directorului medical al instituţiei, dr. Valentin Pantea, unitatea deţine autorizaţie de funcţionare, dar în ceea ce priveşte autorizaţia de securitate la incendii au primit un răspuns negativ din partea ISU Dobrogea, deoarece clădirea în care îşi desfăşoară activitatea este mai veche. Mai exact, spitalul a fost construit în anul 1967. Cu toate acestea, a completat directorul, la acest moment, se află în lucrări de renovare care vizează eficientizarea energetică, iar acest proiect cuprinde şi schimbarea tuturor circuitelor electrice şi tot ce se solicită de ISU, ca securitate la incendiu (senzori fum, centrală avertizare incendiu, etc.), proiectul existent fiind finalizat în proporţie de 80%.

Dr. Pantea a precizat că Spitalul Orăşenesc Hârşova nu este desemnat spital suport şi nu poate interna pacienţii diagnosticaţi cu Covid-19 pe compartimentele spitalului. Cu toate acestea, pacienţii sunt triaţi şi testaţi înainte de a fi internaţi, iar dacă sunt depistaţi pozitivi prin test rapid antigenic se trimit, în funcţie de forma clinică manifestată, către spitalele suport Covid din judeţul Constanţa sau la domiciliu, în izolare şi monitorizare. Aşadar, activitatea spitalului este orientată către asigurarea asistenţei medicale de specialitate, conform compartimentelor existente a urgenţelor medico-chirurgicale şi consultaţiile efectuate în ambulatoriu. Deşi la acest moment au fost sistate internările pacienţilor programaţi pentru 30 de zile, legat de acest ordin, medicii vor continua să asigure asistenţa de urgenţă medico-chirurgicală la Camera de Gardă şi în ambulatoriu. Chiar şi aşa, în ultimele două săptămâni s-a constatat o creştere a numărului de pacienţi care se adresează spitalului cu sindrom respirator, la nivelul departamentului de urgenţă şi comorbidităţi existente, cu 50%. În plus, cazurile sunt mai severe faţă de valurile anterioare, motiv pentru care necesită oxigen şi medicaţie de urgenţă.

„Pentru activitatea medicală curentă a pacienţilor non-Covid, în momentul de faţă nu sunt disfuncţionalităţi referitor la materialele sanitare. La fel, avem medicamente, resurse umane pe toate compartimentele funcţionale existente la nivelul unităţii sanitare. Pacienţii sunt triaţi la intrarea în incinta spitalului şi se permite accesul doar unui aparţinător, ca însoţitor, pentru cazurile pediatrice sau cazurile cu dizabilităţi. În rest, există o restricţie totală la nivelul unităţii sanitare pentru accesul rudelor şi a aparţinătorilor”, a declarat directorul, pentru „Cuget Liber”.

Referitor la ceea ce s-a întâmplat în urmă cu o săptămână la Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa, dr. Pantea a declarat că acesta este, clar, un eveniment regretabil pentru tot sistemul medical, dar care arată, din nou, că soluţionarea disfuncţionalităţilor din sistem nu aparţine numai unei singure unităţi sanitare, ci a întregului sistem. Din această cauză, este nevoie de o colaborare mult mai eficientă, pe viitor, între departamentele sistemului sanitar şi a factorilor implicaţi.



Pagina a fost generata in 0.2437 secunde