Spitalul CF Constanţa, în reabilitare. „La sediul din port, de jumătate de secol, nu a mai fost bătut un cui”

1635

Articole de la același autor

Chiar dacă a fost vitregit de soartă, ani la rând, cu datorii colosale moștenite, cu diferite probleme pe care a fost nevoit să le depășească, Spitalul Clinic Căi Ferate Constanța și medicii acestei unități sanitare fac tot posibilul să le ofere pacienților care li se adresează tot confortul și serviciile de care au nevoie pentru a se însănătoși.

Comparativ cu alte spitale din județul Constanța, care au suportat de-a lungul timpului lucrări de reabilitare mai consistente, aici echipa medicală se confruntă cu probleme mai mari, dar pe care încearcă să le rezolve mereu. Pentru că cele trei spații în care se desfășoară activitatea sunt vechi, evident, de aici vine și nevoia imperioasă de a le renova și reabilita. În acest sens, spitalul a început anul 2022 cu un proces de reparații pentru toate instalațiile clădirilor, asta după ce, luna trecută, a avut lucrări de șantier pentru instalațiile electrice. În prezent, a subliniat directorul instituției, dr. Iuliana Botezatu, muncitorii se apucă de reparat și modernizat spațiile, pentru care au fonduri alocate de la Ministerul Transporturilor, asta pe lângă veniturile proprii, toate necesare amplului proces de modernizare al instituției.



„Pentru că sunt trei sedii, îndelung neglijate, este greu să le faci pe toate odată, dar le luăm pe rând, şi vă spun că inclusiv în interior vor fi făcute lucrări de modernizare și reparații, vor fi refăcute instalația sanitară, termică, cea de gaze. Cu siguranţă că sediul din port a fost cel mai neglijat. Clădirea din port a fost construită în anul 1936 şi dată în exploatare doi ani mai târziu, în 1938. Din păcate, acolo, vreme de jumătate de secol nu a mai fost bătut un cui. Într-adevăr, lucrări de reabilitare la nivelul acoperișului și fațadei am făcut, în mandatul meu, în vara anului 2020. În plus, am intervenit și pentru niște reparații, dar este imperios necesar să înlocuim instalațiile electrice, care sunt chiar de 84 de ani. Mai mult decât atât, anul trecut, ne-am retras dintr-o clădire care ne făcea niște probleme deosebite, din punct de vedere economic. Este vorba despre secția Medicală I, din port, situată în clădirea anexă, o clădire în care contractul de închiriere cu CNAPMC, proprietarul de drept al imobilului, expirase din 2017. Cu alte cuvinte, acolo funcționa prin acordul acestuia, din 2017, până în prezent, plătind penalități la chirie, pentru o secție cu 28 de paturi, în care existau 2-3 internări pe lună. Ca atare, pentru că era o clădire veche, pentru că a avut atâtea expertize și era considerată o clădire cu risc seismic major, am decis să evacuăm atât secția de Medicină Internă I, cât și serviciul de anatomie patologică și să le relocăm. Am finalizat această acțiune, am predat imobilul și secția a fost relocată în clădirea de pe bulevardul 1 Mai”, a declarat directorul, pentru „Cuget liber”.

Saloane date în funcţionare după ani de zile

Desigur, personalul din port a fost redistribuit pe celelalte secții de spital, în ambulatoriu, și, în continuare, se încearcă rezolvarea problemei legate de achiziția noului personal, pentru că, aşa cum bănuiţi, deficitul de personal se menține şi la ora actuală.



Dr. Botezatu a precizat că, la momentul actual, sunt în desfăşurare activități de modernizare pe toate planurile. Astfel, în clădirea de pe bulevardul 1 Mai au fost executate lucrări de sus până jos, pe toate cele cinci niveluri, începând de la nivelul teraselor și a colectoarelor pluviale, continuând pe tronsoanele inferioare, cu sistemele de canalizare, cele de apă curentă etc. Ca multe altele, a subliniat managerul, nici acestea nu au fost niciodată schimbate și se aflau într-o stare de degradare și de câte ori plouă mai tare aveau probleme serioase, până la etajul I. Desigur, aici sunt necesare în continuare și activități de reorganizare a circuitelor funcționale și activități de reamenajare. „În plus, încercăm să rezolvăm problema legată de conformitate și de normele sanitare actuale. Este adevărat, este foarte greu să transformi un spital conceput inițial ca și policlinică, necesită reabilitarea integrală a sistemului electric, dar se poate. Între timp, am reușit să reabilităm și o parte dintre saloanele care, după ani de zile de inundații, nu puteau fi exploatate, iar în prezent bolnavii beneficiază de tot confortul”, a completat medicul.




De asemenea, la ora actuală, unitatea sanitară poate asigura susţinerea pacienţilor în paturi ultramoderne, monitoare, ventilatoare, tot ce înseamnă terapie de ATI, infuzomate, injectomate. În acest sens, dispune de 15 paturi, deci o secţie complet utilată, la standarde moderne, cu ajutorul sistemului de achiziţii centralizat al Ministerului Transporturilor. Mai mult decât atât, săptămâna aceasta vor primi o sponsorizare care constă în achiziția a cinci aparate de dializă, aduse din Austria. „Pe viitor, în proiectul nostru de reformă organizațională intră și un compartiment de Nefrologie și un cabinet în policlinică, astfel încât să acoperim deficitul cronic al județului de paturi pentru dializă”, a adăugat dr. Botezatu.




Şi, pentru cei care nu ştiu, începând cu data de 31 ianuarie 2022, laboratorul de analize medicale din cadrul Spitalului Clinic CF Constanta va lucra RT-PCR pentru Sars-Cov-2 - tulpinile Delta și Omicron.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.7109 secunde