Stirile zilei de Joi, 19 Iulie 2018 - Cuget Liber Online


Mai multe ştiri online:

Spital reabilitat în numai 65 de ore!

Ştire online publicată Luni, 21 August 2017. Autor: Mirabela ȘERBĂNESCU
Secția de hemodializă a Spitalului Județean de Urgență (SJU) Bistrița a fost reabilitată și modernizată într-un timp record, de doar 65 de ore, lucrările având loc la acest sfârșit de săptămână și costând aproximativ 42.000 euro, inclusiv TVA.


Acest proiect de reabilitare a fost conceput ca urmare a faptului că activitatea secției nu putea fi întreruptă mai mult de trei zile, pacienții fiind dependenți de ședințele de dializă.


Lucrările au început vineri, 18 august, la ora 14,00, și au fost finalizate luni dimineața, la ora 7,00, când secția s-a redeschis și a primit primii pacienți.


"După un weekend foarte lung, am reușit ceva ce părea aproape imposibil: o reabilitare în 65 de ore. Mulțumesc în primul rând pacienților internați care ne-au suportat pe parcursul acestor zile destul de zgomotoase, mulțumesc echipei de muncitori care au lucrat 24 de ore din 24 pentru a putea finaliza aceste lucrări și mulțumesc echipei din jurul meu și întregului personal al spitalului, care azi-noapte a reușit să curețe, dezinfecteze și monteze aparatura necesară procedurilor de dializă", a anunțat luni, pe pagina sa de socializare, managerul interimar al SJU Bistrița, Gabriel Lazany.


În secția de hemodializă se realizează, lunar, aproximativ 400 de ședințe de dializă, de care beneficiază 34 de pacienți.
Suma alocată pentru reabilitarea și modernizarea secției a fost de 34.832 euro, fără TVA.


În cele 65 de ore, lucrările au constat în introducerea sistemelor de distribuție a fluidelor medicale până la patul pacientului (oxigen medical, aspirație și vacuum), refacerea sistemului de distribuție a apei dedurizate necesare procesului de dializare, refacerea instalațiilor electrice, sanitare și termice, refacerea pardoselilor, placarea pereților cu materiale cu efect permanent bactericid, montarea unor aparate de sterilizare a aerului în fiecare salon, introducerea rețelei de internet și a unui sistem tv la fiecare pat.


Zonele auxiliare (vestiare, grupuri sanitare, oficiu, spații de depozitare) vor fi reabilitate ulterior în regim normal, aceste lucrări neafectând activitatea medicală.


sursa: Agerpres


Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Inchide
Pagina a fost generata in 0.7573 secunde