Spectacol pentru copii. "Peter Pan" vă duce în Țara Niciunde

362

Articole de la același autor

Cei mai mici spectatori au ocazia de a se întâlni, mâine, de la ora 10.00, la Teatrul de Copii și Tineret "Căluțul de Mare", cu "Peter Pan". Acesta este un spectacol realizat de binecunoscutul regizor Cristian Mitescu. Scenografia îi aparține Eugeniei Tărășescu-Jianu, coregrafia, lui Sergiu Ionuț Anghel, iar muzica este semnată de Viorel Andrinoiu. Spectacolul se adresează copiilor cu vârsta de peste patru ani. 


"Peter Pan" este un spectacol fascinant și magic, în care cei mici vor descoperi povestea lui Peter Pan, băiețelul dăruit cu puterea de a zbura, dar care rămâne la stadiul de copil pentru eternitate. 
Alături de alte personaje îndrăgite, cum ar fi Clopoțica, zâna cea haioasă, John, cel care nu crede în zâne, căpitanul Hook sau piratul Picior de Lemn, Crocodila - crocodilul cu ceas ce apără Țara Niciunde, micuții spectatori vor trece prin diverse întâmplări, ghidați de năstrușnicul Peter Pan. 


În Țara Niciunde, copiii îi vor întâlni și pe alți prieteni de-ai lui Peter Pan, alte zâne, dar și pe indigenii mobuti și pirații cei petrecăreți. În acest loc,  totul se poate întâmpla, iar personajele poveștii vor trece printr-o mulțime de peripeții și vor înțelege că, prin povești, prin inocență și frumusețe interioară, Peter Pan a reușit să învingă timpul și să rămână un băiețel, pentru totdeauna.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.7948 secunde