Sorin Cîmpeanu: "Îmi doresc redeschiderea cât mai grabnică a şcolilor"

229
Sorin Cîmpeanu:
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat luni, pentru AGERPRES, că îşi doreşte redeschiderea cât mai grabnică a şcolilor în format clasic, însă această decizie se va lua pe baza unei analize "responsabil" fundamentate, care să ia în considerare, în primul rând, evoluţia epidemiologică.


"În calitate de ministru al Educaţiei, îmi doresc redeschiderea cât mai grabnică a şcolilor în format clasic. În urma discuţiilor cu majoritatea celor implicaţi în procesul de educaţie, precum şi a discuţiilor cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, cu factori de decizie din cadrul Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi în campania de vaccinare, vă anunţ că această decizie se va lua pe baza unei analize responsabil fundamentate care să ia în considerare, în primul rând, evoluţia epidemiologică. Aşteptăm rezultatele cu privire la numărul de infectări în urma vacanţei de iarnă, mai exact vom avea aceste rezultate în jurul datei de 15 ianuarie", a afirmat ministrul.


El a precizat că a solicitat inspectoratelor şcolare o raportare numerică pe fiecare unitate de învăţământ cu privire la personalul didactic, didactic auxiliar şi nedidactic care are disponibilitate de vaccinare anti-COVID.


"În al doilea rând, ne punem speranţe în bunul mers al campaniei de vaccinare. În acest sens am solicitat prin intermediul inspectoratelor şcolare o raportare numerică pe fiecare unitate de învăţământ cu privire la personalul didactic, didactic auxiliar şi nedidactic care are disponibilitate de vaccinare. Acelaşi lucru l-am solicitat tuturor universităţilor din România. Termenul de raportare este data de 15 ianuarie, ora 16,00. După ce vom avea aceste elemente, numărul de infectări în urma vacanţei de iarnă şi numărul de persoane din sistemul de învăţământ cu disponibilitate de vaccinare, vom face o analiză cu toţi cei indrituiţi să se pronunţe şi vom lua o decizie, cel mai probabil, în ultima decadă a lunii ianuarie", a explicat Cîmpeanu.


Potrivit acestuia, se vor analiza şi măsurile în domeniu adoptate de alte state, precum şi raportările din sistemul de educaţie cu privire la numărul elevilor aflaţi în situaţii de risc din cauza dificultăţilor înregistrate pe parcursul procesului de învăţare-predare online.


"În această decizie vom lua în considerare şi măsurile adoptate de alte state care se confruntă cu o situaţie asemănătoare, precum şi raportările din sistemul de educaţie cu privire la numărul elevilor aflaţi în situaţii de risc din cauza dificultăţilor înregistrate pe parcursul procesului de învăţare-predare online. În momentul în care vom avea toate aceste elemente, abia atunci vom putea lua o decizie fundamentată cu privire la dorinţa noastră, a tuturor, de reluare a şcolii în format clasic pe parcursul celui de-al doilea semestru", a subliniat ministrul Educaţiei.


Sorin Cîmpeanu a menţionat că, în funcţie de concluziile analizei, va fi pus în practică scenariul care va rezulta.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.8471 secunde