Mai multe ştiri online:

Soartă cruntă pentru adolescentul înecat. Copilul a fost abandonat din primele zile de viață

Ştire online publicată Marţi, 12 Iunie 2018. Autor: Mirabela ȘERBĂNESCU
Marea a fost, din nou, neiertătoare. În week-end, doi adolescenți s-au aventurat prea mult în larg, iar valurile înspumate ale mării i-au tras cu putere la fund. Din fericire, unul dintre cei doi a putut fi salvat.

Nu același lucru se poate spune, însă, despre celălalt băiat, căruia viața nu i-a rezervat o soartă prea bună. Ba chiar, se poate spune că viața a fost crudă cu el încă de la naștere. Băiatul în vârstă de 14 ani a fost abandonat din primele zile de viață, de către mama sa, în Spitalul de Urgență din Tulcea. El a ajuns ulterior la Centrul Maternal din Mangalia, apoi s-a instituit măsura plasamentului la un asistent maternal profesionist.

De-a lungul timpului, copilul nu a ținut legătura cu mama lui, femeia schimbându-și destul de des domiciliul, iar despre tatăl său nu există informații, deci nu l-a putut contacta vreodată. Așa că, deși a tânjit după dragostea părintească tot timpul, el nu a putut beneficia niciodată de zâmbetul cald al mamei sau de un sfat prietenesc sau protecție din partea tatălui.

Cu toate acestea, psihologii Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Constanța l-au descris ca pe un copil receptiv, afectuos și timid. Într-un cuvânt, era, clar, un copil care mai avea multe de spus și de făcut…Păcat…

Referitor la cazul băiatului în vârstă de 14 ani dispărut în apele mării, în zona plajei de la Corbu, reprezentanții DGASPC Constanța fac o serie de precizări. În primul rând, au precizat aceștia, la nivelul instituției s-a constituit, deja, o comisie de cercetare disciplinară care va stabili modul în care au decurs evenimentele în data de 10 iunie.

Din primele discuții purtate de echipa DGASPC cu asistentul maternal profesionist, băiatul ar fi plecat de acasă duminică după-amiază. Apoi, el i-a spus asistentului maternal că se duce la o sală de calculatoare și era însoțit de un prieten. În nicio clipă, el nu i-a spus acestuia că ar avea de gând să coboare și pe plaja de la Corbu.

Cert este că, an de an, numeroase persoane care s-au dus să înoate în marea învolburată au avut aceeași soartă. De foarte multe ori, însă, lucrurile iau un final tragic și pentru că oamenii nu iau în seamă arborarea steagurilor de pe plaje. Desigur, deseori, steagul roșu și nu numai, de pe plajele de pe litoral, nu înseamnă nimic pentru turiștii sau localnicii care merg la plajă. Pentru ei, aceasta este ocazia perfectă de a se relaxa și nu vor să lase nimic să le strice distracția în valurile care-i pot omorî. Și acest lucru chiar se întâmplă de multe ori…

Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.7923 secunde