Soare și maxime de 21 de grade Celsius, astăzi, la Constanța. La noapte vin ploile

191
Soare și maxime de 21 de grade Celsius, astăzi, la Constanța. La noapte vin ploile - soaresimaxime-1398187044.jpg

Articole de la același autor

Vremea de primăvara redevine capricioasă, zilele acestea, la malul mării. După câteva zile de soare și fără ploi, precipitațiile se întorc, iar temperaturile scad din nou. 


Astăzi, la Constanța, cerul este mai mult senin și vântul suflă slab, dinspre sud-est. Maxima termică va atinge 21 de grade Celsius. La noapte, însă, sunt așteptate averse. Termometrele vor indica minimum 11 grade. Mâine, va ploua atât ziua, cât și noaptea. Vântul se va mai înteți și temperaturile se vor încadra între 10 și 15 grade. Vineri, 25 aprilie, nu va mai ploua, dar va fi parțial înnorat, iar valorile termice vor rămâne la același nivel. 


În restul țării, astăzi, vremea este caldă, dar va deveni treptat în general instabilă. În cursul zilei, cerul va fi variabil, cu înnorări și ploi de scurtă durată în zonele de deal și de munte. Noaptea vor fi averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, pe arii relativ extinse în regiunile sudice precum și în zona Carpaților Meridionali, unde se pot cumula cantități de apă mai însemnate. Vor fi condiții de grindină. În restul teritoriului, fenomenele asociate instabilității atmosferice pot fi doar la nivel local. Temperaturile maxime se vor încadra între 19 și 26 de grade, ușor mai mici pe litoral, iar cele minime între 7 și 14 grade.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6366 secunde