Singuri și neputincioși în fața morții. Povești triste ale bătrânilor din Constanța

744
Singuri și neputincioși în fața morții. Povești triste ale bătrânilor din Constanța - fotofondsingurisineputinciosibat-1518714619.jpg

Articole de la același autor

 "Caut pe cineva care să poată să se ducă în fiecare zi să îmi cumpere pâine, lapte și câte ceva de mâncare. Am căzut pe gheață și nu mai pot să ies. Abia mă mișc prin casă. Și nu am pe nimeni care să mă ajute!". 


Așa a sunat un apel disperat pe care l-a făcut, zilele trecute, o bătrânică din Constanța, la telefonul redacției. Și nu e singura în această situație.


Sute de bătrâni din Constanța trăiesc în singurătate și mizerie. Nu îi mai țin puterile, nu se mai pot îngriji, nu își mai pot face menajul sau pregăti mâncarea, în concluzie, nu se mai pot descurca singuri. 


În lipsa copiilor sau a unor rude care să-i ajute, singura variantă rămâne internarea într-un centru pentru persoanele de vârsta a treia. Însă și aici situația este disperată: azilurile de stat sunt supraaglomerate și nu au locuri disponibile, iar pentru cele private, foarte puțini bătrâni își permit să plătească mii de lei pe lună. 


În municipiul Constanța, centrul pentru persoane vârstnice are o listă de așteptare cu sute de persoane înscrise și, după cum spune și directorul instituției, Doruța Giuglea, aici se eliberează un loc numai atunci când vrea Dumnezeu. 


Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța are și ea un centru la Poarta Albă, dar este exclusiv pentru vârstnici cu diferite dizabilități. Iar la Crucea, în singurul centru din județ construit de autorități locale în ultimii ani, sunt primite numai persoane cu domiciliul în localitate. 


În căminele private, în schimb, sunt locuri destule, dar pe bani mulți. Acolo, bătrânii sunt evaluați de medici specialiști și, în funcție de nevoile lor și de gradul de dependență, ajung să plătească până la 2.600 - 2.800 de lei pe lună. Condițiile de cazare sunt însă foarte bune, au un meniu atent selectat și sunt supravegheați permanent. Mai mult decât atât, li se oferă programe de petrecere a timpului liber și de socializare. 


Peste 2.600 de lei pe lună, la privat 


La căminul privat din localitatea Mihail Kogălniceanu, prețurile variază între 2.200 și 2.800 de lei pe lună. În funcție de starea de sănătate a rezidentului, în cazul în care are nevoie de îngrijire specială, se vor percepe costuri suplimentare. Costurile aferente serviciilor oferite sunt în funcție de nevoia și nivelul de servicii necesare sau solicitate, costurile finale urmând a se stabili după o evaluare medicală a rezidentului și pot fi negociate în funcțiile de condițiile de plată, varianta de cazare aleasă, adică singur în cameră sau cu alte persoane în cameră. 


Există și variante mai ieftine, cu tarife de 1.500 - 1.600 de lei pe lună, dar deocamdată nu sunt locuri libere. 


"Avem o mătușă care nu are copii și nici alte rude decât pe noi. Însă noi nu putem să ne ocupăm permanent de ea, așa cum are nevoie. Iar ea își dorește să stea într-un azil atunci când nu se va mai putea îngriji singură. Cu pensia pe care o are, nu își permite un loc într-un cămin privat, iar pentru cel de pe Unirii a depus cererea, dar i s-a spus că sunt foarte puține șanse să fie primită în următorii ani. Probabil că va trebui să închiriem apartamentul în care locuiește în prezent și, alături de pensia dânsei, să putem să plătim un loc în azil. Eventual să contribuim și noi cu o sumă. Însă, va fi destul de dificil și pentru ea și pentru noi. Nu știu cum ne vom descurca", ne-a povestit Ioana Râlea, din Constanța. 


Prețuri în funcție de venit, la Crucea 


La centrul din satul Stupina, comuna Crucea, nu sunt ocupate toate locurile disponibile, însă principala condiție este ca beneficiarul să fi avut domiciliul stabil în comună. Costurile sunt cofinanțate de la Primăria Crucea. Persoanele care sunt cazuri sociale nu plătesc nimic, iar pentru cele care au pensie, tariful este stabilit în funcție de cuantumul acesteia. 


Căminul din Stupina este unul dintre cele mai moderne cămine de bătrâni din județul Constanța, facilitățile și dotările fiind la standarde europene. 


"Este totul nou, inclusiv cabinetul medical. Căminul este gândit exact ca un hotel de patru stele, cu camere duble, baie în fiecare cameră, cu sistem de catering, bucătărie proprie dotată profesional. Sunt mulți bătrâni care nu mai au pe nimeni, cine să le poarte de grijă, și atunci este de datoria noastră să nu îi lăsăm singuri și neajutorați", ne-a declarat primarul Gheorghe Frigioi. 


Căminul are 13 camere a câte două locuri fiecare, dotate inclusiv cu televizoare LCD, living room, spații de plimbare și recreere, centrală termică proprie, părculeț, cabinet medical cu sistem de comunicare direct cu fiecare cameră. Întreaga investiție, de 2,4 milioane lei, fără TVA, este asigurată din fonduri europene nerambursabile. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4191 secunde