Sindicatele din învățământ execută silit Guvernul

Luni, 26 Noiembrie 2018, 19:35
641
Mii de profesori din județul Constanța așteptau rectificarea bugetară din luna noiembrie cu speranța că își vor recupera salariile cuvenite și neprimite nici după ce au câștigat procesele cu Ministerul Educației.

"Federația Sindicatelor Libere din Învățământ constată faptul că în Proiectul de OUG privind rectificarea bugetară nu au fost incluse sumele pentru plata sentințelor judecătorești, așa cum prevede legea. Această atitudine față de colegii noștri care au sentințe judecătorești din anii trecuți și care nu sunt puse în executare va crea o stare justificată de profundă nemulțumire, iar Guvernul României trebuie să se aștepte, în perioada următoare, la demararea procedurilor pentru executarea silită a acestor sentințe judecătorești", avertizează reprezentanții Federației Sindicatelor din Învățământ.

Conform legii, Guvernul României are obligația de a asigura fondurile necesare pentru plata tranșei drepturilor salariale aferente anului 2018 și cele restante de anul trecut, drepturi stabilite prin sentințele judecătorești. Aceste sume ar fi trebuit să fie cuprinse în Legea bugetului de stat pentru anul 2018, lucru care nu s-a întâmplat.

"Guvernanții au promis că aceste restanțe salariale legale vor fi acordate la rectificarea bugetară din luna noiembrie anul curent. Constatăm însă că această promisiune este încălcată, ceea ce creează nemulțumiri în rândul membrilor noștri. Același proiect de act normativ prevede că bugetul Ministerului Educației Naționale urmează să fie redus cu 198 milioane lei, bani proveniți din capitolul: proiecte cu finanțare din fonduri europene, lucru de neînțeles dacă ne gândim la neajunsurile sistemului de învățământ românesc și la faptul că multe dintre unitățile de învățământ au nevoie de dotări", mai spun cei de la FSLI.

Își așteaptă banii de ani de zile

La Constanța, sunt mii de cadre didactice care așteaptă de ani de zile aceste drepturi salariale. "Este vorba despre peste cinci mii de oameni care, de ani buni, sunt duși cu vorba privitor la drepturile lor bănești. Avem sentințe câștigate încă din 2013, pentru care încă așteptăm plățile. Spre deosebire de alte județe care au de luat încă procente semnificative, la noi sumele sunt mai mici, dar sunt drepturile oamenilor. Noi avem de recuperat și sume pe dobânzi. Guvernul se joacă cu punerea în aplicare a sentințelor judecătorești. Și, în aceste condiții, nu prea mai știm dacă mai este un stat de drept sau nu. În plus, cei care emit documente cu valoare de lege s-au asigurat că descurajează și executarea silită. Procedura nu este simplă și, din păcate, este de durată", a declarat, pentru "Cuget Liber", Mitică Iosif, președintele Sindicatului Liber al Salariaților din Învățământul Preuniversitar Constanța.

Amânări neacceptate

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ atenționează Guvernul României că, în perioada următoare, vor fi demarate procedurile pentru executarea silită a acestor sentințe judecătorești, în vederea recuperării drepturilor câștigate în instanță.

"Guvernul României are obligația de a respecta legea și de a asigura condițiile pentru punerea în executare a sentințelor judecătorești. Așa cum un cetățean este executat imediat de către statul român în situația în care are o datorie financiară, firesc este ca și cetățeanul să primească de îndată datoria financiară pe care o are statul față de el. Din păcate, acest lucru nu se întâmplă. În cadrul ședinței de Dialog social de la nivelul Ministerului Finanțelor Publice, dar și în cadrul ședinței Plenului Consiliului Economic și Social de la sfârșitul săptămânii trecute, am solicitat MFP să facă efortul de a rezolva această problemă, avertizând că, în caz contrar, se vor demara procedurile pentru executarea silită a acestor sentințe judecătorești. Singurul lucru acceptat de către Ministerul Finanțelor Publice este acela de a fi trecut un articol în OUG conform căruia: Până la sfârșitul anului 2018, din fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prin HG, pot fi alocate sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale. Argumentul invocat de MFP potrivit căruia acești bani nu pot fi cuprinși în ordonanța de rectificare, deoarece ar duce la depășirea deficitului bugetar, nu este acceptat, pe bună dreptate, de către membrii noștri de sindicat", a declarat președintele FSLI, Simion Hancescu.

Pagina a fost generata in 0.4141 secunde