Simpozion în amintirea părintelui hidrografiei românești, Alexandru Cătuneanu

101

Articole de la același autor

Părintele hidrografiei românești, comandorul Alexandru Cătuneanu, a fost celebrat, vineri 16 octombrie, la sediul Direcției Hidrografice Maritime, în cadrul unui simpozion. Evenimentul a fost organizat cu ocazia împlinirii a 158 de ani de la nașterea celui care a realizat prima hartă românească de navigație pe mare. De altfel, se impune menționat că pentru a onora activitatea laborioasă depusă în domeniul cartografiei și hidrografiei, Direcția Hidrografică Maritimă a dat numele ilustrului comandor principalei nave de cercetare hidrografică a instituției.

Comandorul Alexandru Cătuneanu s-a născut pe 17 octombrie 1862, la București. După ce a absolvit Școala de Ofițeri, a fost repartizat în Corpul Flotei, iar ulterior a făcut parte din echipajul bricului „Mircea”. În anul 1887 a fost trimis spre specializare în Franța, unde a ajuns să studieze la Observatorul Astronomic din Paris. Aici, a fost implicat în derularea proiectului „Harta Cerului”, început în 1887, la care au participat 180 de observatoare din întreaga lume. Concomitent, și-a desăvârșit pregătirea în domeniul navigației, hidrografiei, cartografiei, astronomiei și meteorologiei maritime românești.

În 1897, comandorul Alexandru Cătuneanu a condus prima structură de cercetare hidrografică, respectiv Secția specială pentru lucrări hidrografice la Dunăre și Marea Neagră. „La 30 iunie 1897 au fost detașați mai mulți ofițeri la Secția Specială pentru lucrări hidrografice care, sub comanda locotenent comandorului Alexandru Cătuneanu au început ridicarea hidrografică a coastei românești. S-au executat sondaje până la distanța de 10 km de coastă, pe linii de sondaj la distanțe de 2.500 metri unele față de altele”, au arătat reprezentanții Direcției Hidrografice Maritime. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7119 secunde