€ 4.7249
£ 5.2925
$ 4.2241

Mai multe ştiri online:
Hotelierii, puși să-și plătească impozitele retroactiv

Sezonul estival, în pericol!

Ştire online publicată Sâmbătă, 10 Ianuarie 2015. Autor: Andreea PERHAIȚĂ
Mai mult de jumătate din hotelurile de pe litoral riscă să rămână închise la vară, pentru că proprietarii nu pot plăti retroactiv impozitul pe clădiri. Acesta a fost recalculat recent, după o interpretare a legii, iar proprietarii de unități turistice s-au trezit că au

de plătit, în numai câteva zile, zeci de mii de euro.

Practic, hotelierii sunt puși acum să achite impozitul integral, pe lunile de sezon, considerându-se că acesta începe la 1 mai și se termină pe 30 septembrie. Cei care se conformau și aveau unitățile de cazare deschise pe parcursul celor cinci luni de zile de sezon estival beneficiau de reducerea la jumătate a impozitului pe clădiri. Prevederile respective apar într-o hotărâre de Guvern din 2009.

„Cineva a modificat ulterior în Codul Fiscal, fără ca noi să știm și fără să ne anunțe nimeni, că pot beneficia de aceste reduceri de impozit doar cei care funcționează minimum 185 de zile pe an, adică mai mult de șase luni”, a explicat Nicolae Bucovală, președintele patro-natului din stațiunea Mamaia.

Potrivit acestuia, „în ultimele luni, primăriile de pe litoral au pornit o prigoană împotriva hotelurilor, cărora le cer să demonstreze că au primit turiști minimum șase luni pe an”.

Dacă nu pot face această dovadă, vor trebui să plătească retroactiv impozitele de care au fost scutite.

„Acum, primăriile vin și ne recalculează din urmă cu trei - cinci impozitele și ne somează să plătim restanțele în termen de o lună. Este vorba de mulți bani, pe care nu îi putem plăti. Un hotel cu 150 de camere din Mamaia trebuie să plătească o diferență de 40.000 de euro. Este o neconcordanță între hotărârea de guvern de acum cinci ani și Codul Fiscal, dar toți ne întrebăm de ce nu am fost avertizați în primul an și am fost lăsați să funcționăm așa câțiva ani”, a mai spus Bucovală.

Acesta precizează că nu este suficient să dovedească faptul că unitățile au fost deschise, ci și că au avut turiști cazați.

„În extrasezon, poate că sunt zile în care nu vin turiști. De exemplu, pe 5, 6 mai este posibil ca într-un hotel să nu mai fie cazat nimeni. Noi le demonstrăm însă că am avut deschis cu facturi la utilități, cu salarii plătite, dar ei vor dovada că am avut turiști”, a mai afirmat șeful patronatului din Mamaia.

Peste 70 la sută din hoteluri ar putea rămâne închise

În cazul în care nu își vor plăti impozitele respective, hotelurile se vor trezi cu toate conturile blocate. Dragoș Răducan, vicepreședintele Federației Patronatelor din Turismul Românesc, consideră, la rândul său, că este imposibil ca în fiecare zi din extrasezon să fie turiști în hoteluri.

„Ușa ta, ca hotel, este deschisă de la 1 mai la 30 septembrie, camerele sunt pregătite, angajații sunt la lucru, gata să primească turiști, facturile sunt plătite și hotelurile funcționează. Că nu sunt turiști tot timpul, nu este vina hotelurilor, ci a autorităților locale, care nu au știut să promoveze stațiunea”, este de părere Dragos Răducan.

Acesta mai spune că, din cauza neconcordanței legislative, hotelurile de pe litoral riscă să fie blocate în vară.

„Mulți nu vor putea plăti retroactiv, iar primăriile le vor bloca conturile și nu vor mai putea funcționa. Pentru prima dată în ultimii 25 de ani, peste 70 la sută din hotelurile de pe litoral ar putea rămâne închise la începutul sezonului, pentru că nu-și vor putea plăti retroactiv acest impozit pe clădiri, al căror mod de calcul a fost interpretat tendențios de către primării, pentru a crește încasările”, a mai spus Răducan.

Precizări ale SPIT Constanța

De cealaltă parte, Serviciul Public de Impozite și Taxe Constanța îi contrazice pe hotelieri și spune că este vorba despre numai șase hoteluri care nu au putut beneficia de reducerea de 50 la sută pentru că nu au prestat servicii turistice mai mult de șase luni.

„În perioada octombrie - decembrie 2014, au fost efectuate inspecții fiscale la un număr de 18 operatori economici din stațiunea Mamaia care aveau depuse cereri pentru reducerea de 50 la sută a impozitului pe clădiri și a impozitului pe teren utilizate pentru prestarea de servicii turistice. Șase dintre acești hotelieri nu au putut beneficia de reducerea cu 50 la sută pentru că nu au prestat servicii turistice mai mult de șase luni, așa cum prevede modificarea Codului Fiscal realizată conform OG nr. 30/31.08.2011. Înainte de această modificare, reducerea se acorda pentru prestarea de servicii turistice mai puțin de șase luni. Astfel, în perioada 2009 - 2011, când au fost efectuate verificări, facilitatea de reducere cu 50 la sută a fost acordată ținând cont de veniturile obținute din servicii turistice. Înțelegem că s-ar fi dorit de această dată să nu mai ținem cont de această abordare legală, ci de o abordare fracționată, adică să verificăm cheltuielile, nu și veniturile. Mai mult decât atât, chiar dacă stau cu ușa deschisă, gata să presteze serviciul, atât timp când nu intră nimeni, înseamnă că serviciul turistic nu este prestat și, ca atare, nu pot beneficia de aceleași facilități fiscale ca și ceilalți operatori economici din stațiune care doresc și reușesc să funcționeze tot timpul anului”, a declarat Virginia Uzun, directorul executiv al SPIT Constanța.

Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.7659 secunde