Sezonul estival 2020, încheiat. Reprezentanţii instituţiilor din judeţ evaluează situaţia

2209

Articole de la același autor

Colegiul Prefectural Constanţa se reuneşte, la această oră, în sala Remus Opreanu a Palatului administrativ. Prefectul George Niculescu i-a convocat pe reprezentanţii instituţiilor din întreg judeţul pentru a face o radiografie a sezonului estival încheiat. Pe ordinea de zi se află şi evaluarea activităţilor privind evaziunea fiscală în judeţul Constanţa, dar şi masuri privind reabilitarea infrastructurii principale de irigaţii în judeţul Constanţa.


Şedinţa se desfăşoară cu respectatea normelor sanitare şi măsurilor de distanţare socială.


Transmiţând raportul pentru sezonul estival 2020, directorul DSP Constanţa, Cristina Schipor, a subliniat faptul că perioada estivală a fost depăşită fără instituirea de focare COVID-19 în rândul operatorilor economici hotelieri şi din alimentaţia publică.


De asemenea, directorul DSV Constanţa, Simona Basalic, a transmis faptul că, de-a lungul sezonului estival, nu au fost înregistrate cazuri de toxiinfecţie alimentară pe litoral.


"Este primul an, din 2004 până în prezent, în care nu avem niciun caz de toxiinfecţie alimentară, pe litoral, pe parcursul sezonului estival", a evidenţiat şi prefectul George Niculescu.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7583 secunde