Senatul și Camera Reprezentanților din SUA au marcat 140 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice cu România

146
Senatul și Camera Reprezentanților din SUA au marcat 140 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice cu România - 3-1593012269.jpg

Articole recomandate

Senatul și Camera Reprezentanților din Statele Unite ale Americii au marcat aniversarea a 140 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre România și SUA prin două rezoluții bipartizane. Ambasadorul României George Cristian Maior a salutat cele două rezoluții, afirmând că acestea ''reflectă, odată în plus, nivelul ridicat al Parteneriatului Strategic dintre SUA și România'', conform Agerpres.


În rezoluția Senatului, inițiată de senatorul republican Ron Johnson (Wisconsin) și cel democrat Jeanne Shaheen (New Hampshire), este menționat parteneriatul pe termen lung, bazat pe angajamentul comun al celor două țări față de aceleași valori și interese pentru stabilitate și progres democratic. "România găzduiește sediul Diviziei Multinaționale NATO Sud-Est, Brigada Multinațională de Sud-Est și sistemul de apărare antirachetă Aegis Ashore, un element cheie al sistemului de apărare european împotriva rachetelor al SUA", se arată în documentul Senatului SUA, subliniindu-se astfel rolul important al României în asigurarea securității din regiunea Mării Negre, informează Ambasada României în Statele Unite ale Americii, într-un comunicat de presă.


În document este amintit faptul că în 2018, la aniversarea Centenarului Marii Uniri, guvernatori din aproape toate statele americane au adoptat proclamații de felicitare a României, arătând astfel apropierea și prietenia dintre cele două țări. Iar în 2019 românii au comemorat 30 de ani de la eliberarea de regimul comunist, "un triumf al libertății și demnității", se mai spune în rezoluție. De asemenea, este subliniat faptul că "poporul român a făcut progrese în eforturile sale de a-și responsabiliza instituțiile și conducerea în lupta continuă împotriva corupției la nivel înalt".


Prin această rezoluție, Senatul american felicită guvernul și poporul român pentru evoluțiile semnificative realizate în domeniul bunei guvernări, a luptei anticorupție, statului de drept și a reformelor economice. Senatul SUA încurajează Guvernul Statelor Unite să facă în continuare demersuri pentru a determina o prezență crescută a NATO în România, adaptată la evoluția amenințărilor din regiunea Mării Negre.


În rezoluția Camerei Reprezentanților, inițiată de reprezentantul democrat al statului New York, Gregory Meeks, și cel republican al statului Carolina de Sud, Joe Wilson, este apreciată misiunea echipei medicale trimisă de România în statul Alabama pentru a ajuta la eforturile de gestionare a epidemiei COVID-19, ca fiind "un semn de solidaritate și prietenie între poporul român și cel american".


Documentul remarcă perioada în care România a deținut Președinția Consiliului Uniunii Europene, perioadă în care țara noastră a promovat obiective precum securitatea energetică, apărarea proprietății intelectuale, a drepturile omului și cooperarea regională în Balcani și zona Mării Negre.


Totodată, în rezoluție este subliniat rolul României în înființarea Inițiativei celor Trei Mări, precum și în asigurarea securității energetice europene.


Prin această rezoluție, Camera Reprezentanților a SUA sprijină consolidarea continuă a relațiilor dintre Statele Unite și România, urmărind unitatea și solidaritatea transatlantică. De asemenea, este reafirmat sprijinul acordat României și poporului român în urmărirea constantă a progreselor democratice, politice, sociale și economice, subliniindu-se legăturile apropiate bazate pe valori și interese comune dintre cele două țări.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.5775 secunde