Se scumpește gigacaloria? Primarul Decebal Făgădău promite că va păstra prețul de anul trecut

1147
1
Se scumpește gigacaloria? Primarul Decebal Făgădău promite că va păstra prețul de anul trecut - faracaldura147731137914793815541-1507901732.jpg

Articole de la același autor

Primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău, a anunțat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă că deși sunt încă discuții vizavi de prețul gigacaloriei, va face tot posibilul să păstreze prețul de 250 de lei pentru o gigacalorie, ca și în iarna 2016 – 2017.

"Nu pot să dezbat pe acest subiect până nu termin discuțiile pe care le am cu Ministerul Energiei, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice. Vă pot spune că, la fel ca în fiecare an, preocuparea mea pentru căldura constănțenilor începe din iulie, august. Au fost tot felul de discuții la Guvern. Săptămâna trecută am avut deja o întâlnire la Ministerul Energiei, atât cu reprezentanții Electrocentrale Constanța, cât și cu distribuitorii de gaze naturale. Înainte de a lua o decizie și de a propune Consiliului Local o politică pentru încălzirea centralizată din această iarnă trebuie să am toate elementele definitivate", a declarat primarul Decebal Făgădău.

Potrivit acestuia, există șanse ca prețul să rămână la valoarea de 250 de lei pentru o gigacalorie, chiar dacă va fi crescută subvenția de la bugetul local. "Nu e o surpriză și cred că până în momentul de față constănțenii nu au niciun motiv să nu vadă consecvența mea în a păstra prețul gigacaloriei. Indiferent dacă am primit sau nu ajutor din partea Guvernului, gigacaloria la Constanța a fost 250 de lei din momentul în care eu am devenit primar interimar la acea perioadă. Indiferent care va fi legislația, vom căuta soluții în primul rând ca să avem căldură și, în doilea rând, prețul gigacaloriei să fie la un nivel suportabil", a mai spus edilul.

Comentează știrea

ego
14 octombrie 2017
gigacaloria

Nu inteleg de ce nu se folosesc banii pentru subventii ,pentru montarea de centrale pe gaze.As fi curios sa aflu cati bani s-au cheltuit cu subventiile pentru un apartament .Rog administratorii de asociatii,sa vada cat a primit un apartament anume in ultimii 15-20 de ani prin subventionarea gigacaloriei si sub forma de ajutoare personale !Sa nu cumva sa spunem "mare-i gradina ta Doamne.." !

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6453 secunde