Se schimbă regulile de circulație în stațiunea Mamaia

395

Articole de la același autor

Autoritățile publice locale constănțene anunță că începând de luni, 16 septembrie, au intrat în vigoare modificări în traficul rutier din stațiunea Mamaia. În fapt, este vorba despre revenirea la regulile din extra-sezon, când viteza maximă admisă este de 60 km/oră, iar nu de 50 km/oră, precum în timpul verii, și când șoferii pot să vireze în dreptul Telegondolei. 


A trecut și vara lui 2019, numărul turiștilor aflați în stațiunea Mamaia este redus, la fel și traficul, astfel că reprezentanții municipalității anunță reîntoarcerea la regulile de extra-sezon. Respectivele modificări au intrat în vigoare de luni, 16 septembrie, și vizează redirijări ale traficului. Concret, șoferii nu vor mai fi nevoiți să parcurgă distanța până la primul sens giratoriu din stațiunea sau până la sensul giratoriu de la Oxford, când vor dori să vireze, ci o vor putea face în dreptul Telegondolei. 


Modificările aflate în vigoare în perioada de extra-sezon sunt: "Din direcția Pescărie spre Năvodari, se va circula înainte, pe două benzi de circulație (banda întâi cu prioritate, iar banda a doua fără prioritate), iar banda a treia cu posibilitatea de a efectua virajul la stânga, fără prioritate, către Bulevardul Aurel Vlaicu; din direcția Năvodari spre Constanța, pe toate cele trei benzi se va efectua virajul la dreapta spre B-dul Aurel Vlaicu, iar de pe banda 3 se va putea efectua virajul la stânga, fără prioritate, spre zona Pescărie: din direcția B-dul Aurel Vlaiciu spre Năvodari: înainte, în stațiune, pe două benzi de circulație, cu prioritate; din direcția B-dul Aurel Vlaicu spre Pescărie (Sat Vacanță), la dreapta, pe două benzi de circulație". 


Totodată, "pe întreaga perioadă a extra-sezonului 2019 – 2020, viteza maximă admisă pe B-dul Mamaia, din stațiune, este de 60 km/oră, semnalizată corespunzător cu indicatoare rutiere la cele trei intrări în stațiunea Mamaia".
 
"Rugăm participanții la trafic să respecte regulile de circulație și semnificația mijloacelor de semnalizare rutiere, să nu afecteze fluența și siguranța circulației și să nu producă prejudicii proprietății publice sau private. Oprirea, staționarea și parcarea se vor face în locurile special amenajate și semnalizate, fără ocuparea spațiilor destinate stațiilor taxi și autobuz", au atras atenția reprezentanții Primăriei Constanța. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 17 Septembrie 2019
Stire din Eveniment : Trafic deviat pe Autostrada Soarelui
Pagina a fost generata in 0.6179 secunde