Se reia programul "Heineken pentru Comunități"

164

Articole de la același autor

Heineken a lansat cea de-a cincea ediție a programului de responsabilitate socială "Heineken pentru Comunități" în Constanța, în parteneriat cu Asociația CSR Nest. Programul este dedicat susținerii și dezvoltării comunității din Constanța prin proiecte care au o contribuție pozitivă în societate și mediu.

"Sprijinirea comunităților prin investirea în proiecte care aduc valoare la nivel local reprezintă o prioritate pentru noi. Suntem un membru implicat în comunitatea din Constanța și suntem încântați să vedem că programul răspunde unor nevoi reale ale orașului și că interesul ONG-urilor crește de la an la an. Astfel, am ajuns la al cincilea an în care derulăm acest program cu o investiție totală de 486.000 de lei", explică Adrian Babu, directorul fabricii de bere Heineken din Constanța.

Cei 406.000 de lei investiți până în prezent de Heineken în cele șapte proiecte comunitare câștigătoare în comunitatea din Constanța au cumulat un număr total de aproximativ 41.500 de beneficiari direcți din Constanța.

"Proiectele câștigătoare ale programului «Heineken pentru Comunități» desfășurat în Constanța demonstrează, prin natura și impactul lor, că deservesc niște nevoi reale ale comunității din acest oraș. De la an la an, «Heineken pentru Comunități» vine mai aproape de ONG-urile locale câștigătoare, susținându-le nu numai financiar, ci și prin oferirea de suport pe întreaga perioadă de implementare a proiectelor", spune Sergiu Sebesi, președintele Asociației CSR Nest.

ONG-urile locale sunt invitate în ediția din acest an să aplice pentru concursul de proiecte. Doi câștigători vor primi fiecare câte un grant în valoare de 40.000 de lei. Sunt așteptate proiecte de interes cultural, artistic, istoric și de promovare a tradițiilor multiculturale dobrogene, proiecte care stimulează dezvoltarea gândirii creative și critice în rândul copiilor și tinerilor adulți sau proiecte care încurajează dialogul și solidaritatea inter-generații în abordarea problemelor comunității. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.6646 secunde