Se opreşte curentul electric, la Constanţa

151
Se opreşte curentul electric, la Constanţa - curent-1638213673.jpg

Articole de la același autor

E-Distribuţie Dobrogea a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare.

Săptămâna aceasta, mai multe întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții. Joi, 2 decembrie, în municipiul Constanţa, între orele 8.30 şi 12.30, sunt afectaţi consumatorii de pe străzile Amzacea, Ostrov, Gladiolei, Vulturului, Constantin Hurmuzache, Bravilor, strada Luptători, strada Eliberării – blocurile IV16, IV18, IV26, IV28, IV29, IV30, IV31, iar, între orele 8.30 şi 16.30, cei de pe străzile Spiru Haret, Petre Poni, Samuel Micu Klein, Despot Vodă, Valu lui Traian, Angelescu, Temelie, Slt. Gheorghe N. Dumitrescu, Ion Cassian şi Cumpenei.

În restul judeţului, între orele 8.00 şi 10.00, sunt anunţate întreruperi de scurtă durată în localitatea Costineşti şi Schitu, iar, între orele 8.30 şi 12.30, în localitatea Lazu, pe strada Cireşilor. De asemenea, între orele 9.00 şi 17.00, se va opri curentul în localitatea Saraiu, pe străzile 1 Decembrie 1918, Carpaţi, Aviator Ion Mogâldea, Unirii, Nicolae Maraloi şi Şoseaua Tulcei, precum şi în localitatea Poiana, pe străzile Condorului, Lirei şi Colibri. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 24 Noiembrie 2021
Stire din Social : Cartierul Boreal, fără curent electric
Pagina a fost generata in 0.4035 secunde