Stirile zilei de Vineri, 21 Septembrie 2018 - Cuget Liber Online


Mai multe ştiri online:

Se caută bucătari în Germania! Delicatesele acestora sunt plătite cu 3.000 de euro pe lună

Ştire online publicată Vineri, 16 Decembrie 2016. Autor: Mirabela ȘERBĂNESCU
Constănțenilor le sunt puse la dispoziție în acest sfârșit de săptămână un număr de 1.260 de locuri de muncă peste hotare, prin rețeaua Eures. Astfel, în Austria, se caută, de data aceasta, lucrători forestieri, care sunt remunerați cu maxim 1.500 de euro pe lună, aceleași sume de bani primindu-le, la rândul lor și zugravii. 


În Bulgaria sau Croația, spre exemplu, șomerilor li se oferă posturi de operatori în industria de prelucrare a lemnului (620 euro), muncitori în construcții (salariile sunt cuprinse între 600 și 1.600 euro lunar, în funcție de orele lucrate, competențe, domeniu de activitate și experiență). 


În Germania, în schimb, tâmplarilor sau dulgherilor li se oferă un salariu conform contractului colectiv de muncă. Mecanicii de locomotivă, însă, vor primi pentru munca prestată ceva mai mulți bani (2.616 euro), în timp ce un operator stivuitor va intra în posesia sumei de 1.500 euro pe lună. 


În ceea ce-i privește pe inginerii de sisteme integrate, aceștia trebuie să aibă cunoștințe foarte bune de limba engleză și germană și vor avea un salariu negociabil, în funcție de calificare și experiența profesională. Un venit bunicel îl pot încasa și dezvoltătorii web front-end- 2.500 euro lunar, dar bucătarii îi pot depăși, aceștia primind pentru delicatesele preparate între 1.653 și 2.922 euro pe lună. De precizat că, cele mai multe posturi sunt disponibile în această țară. Aici, constănțenii mai pot opta pentru posturi de laboranți, lucrători în depozit, sudori, lucrători în meta- lurgie, personal pentru curățenie, casieri, asistenți medicali etc. 


Și în Irlanda sunt valabile posturi de crescători animale pentru pentru producția de lapte și carne, dar și tranșatori carne, care vor primi la sfârșit de an suma de 19.032 euro. Destul de bine remunerați sunt cadrele medicale care aleg să plece în Marea Britanie (apro-ximativ 2.000 euro pe lună), dar mai bine recompensați pentru munca depusă sunt lucrătorii în panificație din Norvegia (19 euro pe oră), care, în plus vor primi și alți bani, asta dacă sunt specializați în domeniul în care activează și desigur, au experiență.
 
Ca și până acum, culegătorii de zmeură sunt la mare căutare în Portugalia, iar în Spania se caută maseuri, pentru 960 euro pe lună și șoferi de tir - 850 euro.


Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Inchide
Pagina a fost generata in 0.8867 secunde